Nicolae Ciucă, despre banii din PNRR: „În România avem, deja, 6,35 miliarde de euro”
România are deja 6,35 de miliarde de euro din PNRR și se află în plin proces de pregătire a următoarei cereri de plată. Aceste date au fost oferite chiar de premierul Nicolae Ciucă, cu ocazia semnării unor contracte finanțate prin componenta „Valul Renovării” din Planul Național de Redresare si Reziliență.
„Este un moment în care putem să facem o analiză a întregului proces care s-a desfășuat până în acest moment, pe etapele de implementare a PNRR, etapele trimestriale”, a declarat Ciucă.
Ciucă: „Pregătim următoarea cerere de plată”
Până în acest moment, arată primul-ministru, România a reușit să primească aprobarea și finanțarea pentru prima cerere de plată. „Alături de suma de prefinanțare și banii din prima cerere de finanțare în România avem deja 6,35 miliarde de euro și suntem în plin proces de pregătire a următoarei cereri de plată”, a transmis Ciucă.
„Valul Renovării este un program foarte mult așteptat de către români, pentru că vizează atât consolidarea școlilor, spitalelor, a instituțiilor publice, cât și eficientizarea energetică la aceste obiective și a blocurilor de locuințe. Trebuie să monitorizăm de la nivelul mnisterului și la nivelul fiecărei localități să îndeplinească procedurile tehnice pentru a accesa aceste fonduri. Avem fondurile europene, dar și fondurile pe investiții de la bugetul de stat care trebuie să folosite cât mai eficient pentru a ne atinge obiectivele din planul de guvernare” – Nicolae Ciucă
„Este un angajament al Românei să luăm toate măsurile pentru a ne asigura că, până la finele anului 2026, vom implementaa acest plan și vom reuși să atragem fondurile pentru modernizarea României. Am participat la o activitate concretă prin care am reșuit să demarăm acest proces de implementare. La nivelul Ministerului Dezvoltării deja au fost făcuți pași înainte de finalizarea termenului, practic cu sașe luni, a acestui program”, a mai spus premierul.