Nicolae Ciucă, despre Congresul PPE de la București: România devine inima Europei
This browser does not support the video element.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că miercuri România devine inima Europei, odată cu începerea oficială, la București, a Congresului PPE. La eveniment vor participa peste 1500 de delegați din 44 de țări, precum și 13 șefi de state și guverne.
Potrivit lui Nicolae Ciucă, acest eveniment este o dovadă a unității și a solidarității europene dar şi un răspuns ferm pe care cea mai mare familie politică europeană îl dă pentru combaterea ameninţărilor legate de populism şi extremism.
Mâine, România devine inima Europei. Începe oficial, la București, Congresul Partidului Popular European, cel mai important eveniment politic al Europei, înainte de alegerile europarlamentare. Găzduit de PNL, Congresul PPE este o şansă pentru România de a-şi consolida legăturile cu cei mai importanţi lideri europeni”, spune, într-un mesaj video postat pe Facebook, Nicolae Ciucă.
Liderul PNL a menționat că peste 1500 de delegați din 44 de țări şi 13 șefi de state și guverne vor participa la Congresul PPE.
La alegerile europarlamentare din acest an, siguranța Europei este pe buletinul de vot. Mâine, la București, se va auzi foarte clar: cu Europa suntem mai puternici, a mai spus liderul liberal.
Congresul PPE are loc miercuri și joi, la București.
Miercuri e programată prima sesiune plenară a Congresului PPE, urmând ca joi să aibă loc a doua sesiune plenară.
CITEȘTE ȘI:
Nicolae Ciucă, discuții cu Karl Nehammer despre intrarea României în Schengen