Nicolae Ciucă, despre IRONIILE lui Marcel Ciolacu la adresa candidaturii sale la prezidenţiale: Asta înseamnă că undeva deranjează
This browser does not support the video element.
Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat miercuri, despre ironiile președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la adresa candidaturii sale la prezidențiale, că acestea înseamnă că undeva deranjează.
Asta înseamnă că undeva deranjează și faptul că au început deja aceste ironii care sunt nesemnificative, sunt chestiuni mici, pentru mine, nu este prima dată, nu este nici ultima dată, ca atare orice astfel de abordare este una din care trebuie să înțelegem că a început campania și competiția electorală, motiv pentru care mergem înainte”, a precizat liderul PNL.
Nicolae Ciucă a menționat că urmează ca în perioada imediat următoare să meargă să se întâlnească cu electoratul, cu primarii, cu aleșii locali, cu consilierii județeni, locali, cu conducerile filialelor, și urmează ca formalizarea acestei decizii să aibă loc la Consiliul Național.
Întrebat când ar urma să meargă în teritoriu, Nicolae Ciucă a spus: „Cât de curând, chiar și săptămâna aceasta.”
Premierul Marcel Ciolacu a numit, marți, „tandemul” Klaus Iohannis – Nicolae Ciucă o „închipuire a performanței”. Întrebat despre o formulă Nicolae Ciucă – președinte și Klaus Iohannis – premier, liderul PSD a răspuns că se abține „cu greu” de la comentarii.
CITEȘTE ȘI: