Nicolae Ciucă, despre negocierile cu PSD: „Fiecare partid a decis că va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale”
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că nu există un conflict deschis între partidele din coaliția de guvernare.
El spune că negocierile dintre PSD și PNL încă se poartă:
„Fiecare dintre partide a decis că va avea propriul candidat, motiv pentru care consider că trebuie să discutăm foarte serios data alegerilor prezidențiale”.
PSD și PNL ar putea avea candidați separați
Potrivit News.ro, Nicolae Ciucă, șeful Senatului, a declarat că s-a avut în vedere o listă comună și un candidat comun:
„Chiar un conflict deschis nu este, în momentul de față suntem în negocieri și toate aceste chestiuni se derulează din cauza faptului că, atunci când am discutat despre alegerile prezidențiale, s-a avut în vedere candidat comun şi listă comună”.
Liderul liberal spune că fiecare partid a decis să aibă propriul candidat:
„După întâlnirile de la Brașov şi Sâmbăta de Sus, fiecare dintre partide a decis că va avea propriul candidat”.
Data alegerilor prezidențiale
În privința programării alegerilor, Nicolae Ciucă spune că este vorba de o decizie politică în cadrul unei coaliții de guvernare.
„Data alegerilor se stabilește de către un guvern atunci când este în deplinătatea lui constituit din membrii aceluiași partid şi discuția nu mai are loc. Dar atunci când vorbim de o coaliție, inclusiv data alegerilor este o decizie politică, motiv pentru care e nevoie de consens politic. Ca atare, fiecare ministru e prezent acolo pentru a respecta şi deciziile politice”.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu de la PNL, a primit ultimatum pentru a pregăti Hotărârea de Guvern cu data alegerilor prezidențiale în septembrie.