Nicolae Ciucă, despre ruperea coaliției PSD-PNL: „Eu îmi doresc să nu”/ Liderul liberal, despre cine este mai presus de coaliție
This browser does not support the video element.
Nicolae Ciucă, liderul și candidatul PNL la președinția țării, a fost întrebat luni, într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3 CNN, dacă se poate rupe coaliția cu PSD până la alegerile prezidențiale.
„Eu îmi doresc să nu. Am spus, repet, că PNL nu va pleca de la guvernare”, a afirmat liberalul.
Nicolae Ciucă spune că se va lua o decizie pe 29 august
Moderatorul emisiunii i-a adus aminte că sunt colegi liberali care solicită scoaterea Partidului Național Liberal de la guvernare și care i-a criticat pe partenerii de coaliție din Partidul Social Democrat.
Adrian Cosma, Robert Sighiartău, Florin Cîțu, Rareș Bogdan sunt printre liberalii care au cerut ruperea coaliției.
„O să avem joi, pe 29 august, o să discutăm acest aspect cu rolul de conducere al partidului”, a spus Ciucă, adăugând că se va lua o decizie în funcție de argumentele fiecărui lider liberal.
„Dar încă o dată, dincolo de momentul atacurillor, au mai fost atacuri, poate că nu atât de repetate de amploarea celor de acum, va trebui să luăm o decizie cât se poate de înțeleaptă”.
„Ostașul în slujba țării”, despre ruperea coaliției: „PNL nu va dezerta”
„Mai presus de mine, mai presus de Marcel Ciolacu, mai presus de PSD și PNL sau oricare alte partide politice, trebuie să fie CETĂȚEANUL ROMÂNIEI, trebuie să fie ROMÂNIA!”, a concluzionat Ciucă.
Liberalul le-a transmis anterior partenerilor de coaliție un mesaj:
„Dacă nu le mai convine de PNL la guvernare, să-şi asume bărbăteşte, să spună (…). Indiferent ce se va întâmpla, Partidul Naţional Liberal nu va dezerta de la guvernare, iar dacă în urma acestor atacuri se poate desluşi ceva, eu cred că este următorul aspect, şi anume că, dacă nu le mai convine de PNL la guvernare să-şi asume bărbăteşte, să ne spună şi ştim ce avem de făcut. Altfel, să păstreze linia de decenţă, de onestitate, de tot ceea ce înseamnă un partener în interiorul coaliţiei”, a adăugat preşedintele PNL.
Ce va urma după alegerile de la 1 Decembrie: coaliție PNL-USR sau coaliție PSD-AUR
Anterior, europarlamentarul PSD Mihai Tudose l-a criticat pe Nicolae Ciucă pentru că a afirmat că își dorește să alcătuiască un nou guvern de dreapta cu USR, după alegerile parlamentare de pe 1 Decembrie:
„Dl Ciucă, da, el, şefu la PNL declară senin că visul liberal este să guverneze cu USR”, îl critică fostul premier PSD, Mihai Tudose, pe fostul premier PNL, Nicolae Ciucă.
Europarlamentarul social-democrat a mai spus că nu exclude varianta unei alianțe a social-democraților cu AUR de după alegerile parlamentare de la 1 Decembrie.
„Toate variantele sunt posibile. Și PNL cu AUR, și USR cu AUR. Toate sunt posibile, teoretic”, a spus Mihai Tudose într-un interviu acordat postului de televiziune Digi24, pe 26 august 2024.