Nicolae Ciucă este ,,CONVINS” că va ajunge în turul 2 al alegerilor prezidențiale cu Marcel Ciolacu
This browser does not support the video element.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi la sediul partidului întrebat dacă se vede în turul 2 cu Marcel Ciolacu că este convins de acest lucru.
Deși în momentul de față, Nicolae Ciucă este plasat în sondaje pe locul 3 și 4, liderul PNL se vede în turul 2 cu șeful PSD, Marcel Ciolacu.
Eu sunt convins … cu Marcel Ciolacu da, a răspuns Nicolae Ciucă, fiind întrebat dacă cu cine se vede în turul 2 al alegerilor.
De asemenea, Nicolae Ciucă a mai fost întrebat cum va funcționa coaliția de guvernare într-o toamnă în care liderii coaliției vor fi adversari pentru Palatul Cotroceni.
Acum știu că este greu de explicat și de înțeles care vor fi mecanismele care vor susține activitatea guvernamentală, dar dacă într-adevăr dăm dovadă de responsabilitate și trebuie să facem tot ceea ce ține de noi pentru a reuși să asigurăm actul guvernamental, atunci competiția este, a răspuns Ciucă.
Liderul PNL a readus în discuție subiectul liniilor roșii. ,,Au mai fost astfel. Există deja o scurtă istorie a acestor dispute. În ultima perioadă de timp ele s-au rezolvat. Chestiunea este să avem acel minim de respect astfel încât să nu se depășească liniile roșii.
Marcel Ciolacu exclude un tandem în situația în care ar fi adversari
În schimb, președintele PSD Marcel Ciolacu a exclus un tandem președinte-premier după alegerile prezidențiale cu Nicolae Ciucă.
„Nu. Am văzut ce a însemnat. Am avut un președinte care și-a dorit guvernul său, fără să țină cont de voința românilor. A rezultat o struțo-cămilă, un guvern de dreapta mai mult decât dezastruos la care trebuie să îndreptăm și în acest moment anumite lucruri”, a spus Ciolacu. Mai multe aici.
CITEȘTE ȘI: