Prima pagină » Știri politice » Nicolae Ciucă: Legea alegerilor pentru toți. IOHANNIS are dreptul să fie ales parlamentar din fotoliul de președinte, ca orice om

Nicolae Ciucă: Legea alegerilor pentru toți. IOHANNIS are dreptul să fie ales parlamentar din fotoliul de președinte, ca orice om

Iohannis are dreptul să fie ales parlamentar din fotoliul de președinte, ca orice om, a afirmat Nicolae Ciucă, candidat PNL pentru Cotroceni, la Realitatea TV. Nu este o lege cu dedicație pentru Klaus, este o lege pentru toți românii aflați în postura de președinte la sfârșit de mandat și care vor să concureze pentru Parlament.

PNL a depus în Parlament un proiect privind modificarea legislației, astfel încât să permită președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Proiectul prevede ca președintele aflat în ultimele 3 luni de mandat poate candida ca independent pe listele unui partid.

Este vorba despre o situație similară de acum 20 de ani, când alegerile prezidențiale s-au suprapus cu alegerile parlamentare, iar în momentul de față, și atunci, ca și acum, este vorba de restabilirea dreptului absolut democratic al oricărei persoane să aleagă și să fie aleasă. Nu este făcută doar pentru Klaus Iohannis, explică Ciucă.

Este vorba de o inițiativă, o propunere legislativă care urmează să intre în dezbatere și analiză în Parlament, să fie votată și apoi să producă efecte.

Despre acuzele lui fostului lider PNL și președinte interimar al României, Crin Antonescu, care i-a făcut nevertebrate pe actualii penelisți de vârf, Ciucă a afirmat că i se pare că s-a sucit politic.

Crin Antonescu s-a bucurat și se bucură în continuare de statutul de membru al biroului politic național al Partidului Național Liberal, pentru că noi așa am procedat cu toți președinții noștri de partid și, privind în urmă cu câteva luni, domnia sa avea o altă teorie. Acuma, nu știu care dintre noi are rațiunea și comportamentul care să ne reprezinte așa cum suntem, fără să fim percepuți altfel de către cetățeni.

Citiți și: Drum deschis pentru „senatorul” Klaus Iohannis / PNL a depus proiectul pentru modificarea legii

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele

Citește și