Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Publicat: 08 05. 2024, 12:22
Actualizat: 08 05. 2024, 13:05

Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, a transmis, miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial, că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial şi le transmite veteranilor de război cu acest prilej aprecierea şi respectul faţă de tot ce au făcut pentru ţară.

Nicolae Ciucă a afirmat că Ziua Victoriei în Europa, în Al Doilea Război Mondial, aniversează intrarea în vigoare a armistiţiului, la ora 23:01 a zilei de 8 mai 1945.

Ca general, cunosc bine eforturile şi pierderile armatei noastre din cel mai crunt conflict armat pe care acest continent l-a văzut vreodată. Aduc omagiul meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial şi le transmit veteranilor pe care îi mai avem printre noi aprecierea şi respectul meu pentru tot ceea ce au făcut pentru ţară”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.

România a revenit în Lumea Liberă

Președintele PNL a explicat că revenirea României în lumea liberă impune celebrarea acestei importante zile alături de partenerii euro-atlantici, pe 8 mai.

Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial este celebrată astăzi, când se aniversează intrarea în vigoare a armistiţiului, la ora 23:01 a zilei de 8 mai 1945. În sfera de influenţă sovietică, în care a fost şi ţara noastră, sărbătoarea era marcată pe 9 mai ”, a precizat Ciucă.

El a menționat că întârzierea s-a datorat diferenței de fus orar.

Pentru că ceasul Moscovei are faţă de Europa Centrală un decalaj de două ore, încheierea ostilităţilor s-a contorizat la Kremlin la ora 1:01, în a doua zi calendaristică”, a mai spus liderul liberal.

Pe 9 Mai, în timp ce Rusia sărbătorește victoria în Al Doilea Război Mondial, în Occident este sărbătorită Ziua Europei. Această dată marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de „Declarația Schuman”. Acest document a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa.

 

CITEȘTE ȘI:

Nicolae Ciucă l-a primit pe ambasadorul Canadei la București: România este o destinaţie sigură pentru INVESTITORI

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ, mesaj de Sfintele PAȘTI: Vă îndemn să priviți această sărbătoare ca pe un moment de reflecție