Nicolaescu: Avem suspiciuni la multe spitale că se fac excese în solicitarea fondurilor

Publicat: 20 09. 2013, 21:28
Actualizat: 28 03. 2019, 13:15

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, susține că există suspiciuni la multe spitale că solicită fonduri în exces și că „lucrurile nu sunt în regulă”, evaluările acestora fiind în curs de desfășurare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, a anunțat, vineri, la Timișoara, la finalul unei dezbateri care a avut loc la Consiliul Județean Timiș și la care au participat medici din Timișoara, Arad și Caraș-Severin, că ministerul pe care îl conduce verifică modul în care se realizează serviciile medicale în spitale.

„Este o acțiune de verificare a modului în care se realizează servicii medicale, în spitale, acolo unde sunt cele mai mari consumuri de fonduri financiare. Nu am făcut toate analizele, suntem într-o fază intermediară. Toate acele locații unde avem suspiciuni că banii publici sunt consumați incorect ar trebui să le dăm pe mâna organelor abilitate ale statului. În acest moment, avem suspiciuni la câteva spitale din țară că lucrurile nu sunt în regulă, că se fac excese în a solicita niște fonduri. De asemena, pe aceeași linie, în urmă cu o lună la Consiliul de Administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, la propunerea președintelui, s-a aprobat înființarea unei direcții antifraudă și majorarea volumului activității de control pentru că începem să știm că multe lucruri nu sunt în regulă. Drept urmare, acțiunea noastră pe viitor va fi de evaluare, de control și de luare de măsuri ori de câte ori va fi nevoie”, a declarat ministrul.

Întrebat la ce spitale există suspiciuni că sunt nereguli, ministrul a răspuns că nu se hazardează să anunțe nume, deoarece nu s-a finalizat evaluarea.

„La foarte multe spitale avem suspiciuni că sunt nereguli. Nu am terminat evaluarea, nu mă hazardez să spun nume”, a conchis Nicolaescu.