Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan, despre banii primiți din DONAȚII în precampanie: „Au fost în jur de 2,1 milioane de lei”

Nicușor Dan, despre banii primiți din DONAȚII în precampanie: „Au fost în jur de 2,1 milioane de lei”

Nicușor Dan, despre banii primiți din DONAȚII în precampanie:

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat luni că în precampanie a primit în jur de 2,1 milioane de lei, adică 400.000 de euro, din care 100.000 de euro de la USR şi restul, 310.000 de euro, donaţii de la cetăţeni. Edilul a precizat că pentru campanie, poate cheltui 660.000 de lei, potrivit legii şi intenţionează să îi împrumute de la bancă.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a fost întrebat în cadrul prezentării raportului de activitate despre ce sume de bani a primit până acum în campania electorală.

Trebuie să împărţim între precampanie şi campanie, pentru că în precampanie lucrurile sunt reglementate într-o măsură relativ mică de Legea finanţării partidelor. În precampanie, am primit aproximativ 2,1 milioane de lei, adică 400.000 de euro, din care 100.000 de euro de la USR şi restul de aproximativ 310.000 de euro de la cetăţeni, prin donaţii de cam 3000 de oameni, toţi cetăţeni români. care au donat, a spus Nicuşor Dan în conferinţa de presă.

Dan a mai precizat despre cheltuielile din precampanie că ”au fost de ordinul 180.000 pe panotajul stradal şi între 150.000 şi 180.000 de euro publicitate online, adică postări pe Facebook, iar sondajele şi cercetări focus-grupuri vreo 30.000 de euro, restul fiind diverse servicii”.

Nicuşor Dan a mai spus că pentru campanie, lucrurile sunt reglementate de lege.

”Fiecare candidat are voie să folosească pentru poziţia de primar al municipiului 660.000 de lei, pe care intenţionez să îi împrumut şi statul dă această sumă înapoi tuturor candidaţilor care fac 3%. Pentru moment, am împrumutat de la banca la care am cont o parte din această sumă”, a mai afirmat primarul.