Nicuşor Dan explică folosirea termenului ,,CRETINI” pentru unii angajați ai Primăriei Capitalei: ,Nu au alt scop în viaţă DECÂT să pună beţe în roate”
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a explicat, marţi seara, la Euronews termenul „cretini” pe care l-a folosit în urmă cu câteva zile, într-o postare pe Facebook, precizând că în Primărie există unele persoane care „nu au alt scop în viaţă decât să pună beţe în roate”.
Nicuşor Dan a declarat că regretă plecarea Dianei Punga, cu care a colaborat în ultimii 12 ani, dar că „e frustrant să încerci să construieşti şi alţii să demoleze” şi că „în administraţia publică e mai dificil decât în zona privată”.
Edilul a fost întrebat la cine s-a referit în postarea sa de pe Facebook, făcută în urmă cu cinci zile, când a spus că în administraţia publică „în loc să construieşti te lupţi cu toţi cretinii pe care în viaţa privată, normală îi ignori fără mari eforturi”.
Nu la instituţiile acelea în ansamblul lor şi nici la corpul funcţionarilor publici, în ansamblul lor, ci la nişte persoane foarte izolate, dar foarte inventive, din Primărie, care îşi petrec timpul în a vedea ce pot să facă împotriva primarului. Cam acesta este scopul lor în viaţă. În sistemul privat, relaţia între firmă şi angajat e mult mai flexibilă decât în sistemul public. Vă dau un singur exemplu: în sistemul public, orice greşeală mai veche de un an sau un an şi jumătate se prescrie. De exemplu, dacă cineva a scris o autorizaţie total ilegală şi instanţa a constatat după doi ani, nu poţi să îi mai faci nimic, a spus Dan, la Euronews.
Primarul general a precizat că prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a atacat de două ori numirea lui Eduard Valentin Stroe în funcţia de director general al Poliţiei Locale Bucureşti.
Problema este cu celelalte instituţii. De exemplu, am detaşat şeful Poliţiei Locale şi am numit temporar un alt şef al poliţiei locale, ca să mai dinamizeze ce se întâmplă acolo, iar prefectul a atacat. Legea spune că nu trebuie să ataci, pentru că, teoretic, suntem instituţii publice şi trebuie să colaborăm, adică să spui cu ce s-a greşit. Legea spune că atunci când prefectul atacă, se suspendă actul respectiv. Deci, oamenii pe care noi i-am mutat au revenit înapoi. Ne-am dus la tribunal, am văzut care sunt motivele, le-am eliminat şi am dat o nouă dispoziţie. A atacat-o şi pe aceea. Iar am mai pierdut două săptămâni până când am ajuns la tribunal. Avem o comisie de disciplină. Ea a funcţionat un timp, după care s-a făcut o plângere la ANFP, a mai spus edilul.
CITEȘTE ȘI: