Nicuşor Dan, întrebat dacă este de acord cu dispariţia sectoarelor: Discuția este pentru 2028 eventual

Publicat: 17 10. 2024, 13:04
În contextul Referendumului propus pentru data de 24 noiembrie, Nicuşor Dan a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, care este viziunea sa asupra Bucureştiului, dacă ar trebui sau nu să mai existe primării de sector. 
Este o dezbatere pe care trebuie să o avem. Eu am în faţă un mandat de patru ani. În acest mandat de patru ani eu vreau să am mai mulţi bani ca să putem să rezolvăm problemele bucureştenilor şi vreau să dau autorizaţii de construire ca să nu mai nenorocim traficul. În aceşti patru ani nu putem pune în discuţie dispariţia unor sectoare pentru care există primari şi consilieri locali aleşi. Discuţia asta este pentru 2028, eventual. Eu vreau să avem o discuţie pentru 2025, a declarat Nicuşor Dan.
Întrebat şi ce ar vedea în locul sectoarelor, în cazul în care acestea ar fi desfiinţate, Nicușor Dan a spus că: ,,Nu cred că e momentul acum. Eu am pus două întrebări care sunt urgente şi evidente: cum se împart banii şi cine dă autorizaţiile”.
CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, despre REFERENDUM: Părerea mea e că ar fi putut întreba mai simplu ,,desființăm primăriile de sector sau nu le desființăm”