Nicusor Dan, despre bazinul PSD și bazinul anti-PSD. Primarul crede că electoratul se va polariza în jurul a doi candidați cu cele mai mari șanse
This browser does not support the video element.
„Noi avem două bazine aproximativ egale – bazinul de dreapta anti-PSD și bazinul de stânga pro-PSD”, a declarat Nicușor Dan pentru Digi24.
„Cel de dreapta, anti-PSD, e puțin mai mare”, estimează primarul.
Nicușor Dan estimează că vor fi doar „doi candidați”
Calculele sale îi exclud pe Sebastian Burduja, candidatul PNL de centru-dreapta, Mihai Enache, candidatul AUR de dreapta și pe Cristian Popescu Piedone, candidatul de centru stânga de la PUSL.
„Evident că alegătorii se polarizează către candidatul cel mai bine clasat din acest bazin”. Nicușor Dan declară că el va fi candidatul cel mai bine clasat al bazinului de dreapta din București.
Bazinul de stânga se va mobiliza în jurul candidatului PSD Gabriela Firea.
Voturile pentru candidații de pe locurile 3, 4 și 5 sunt „aruncate”, spune primarul
Primarul susține că în preajma alegerilor într-un singur tur, alegătorii bucureșteni realizează că voturile pentru candidații de pe locurile 3, 4 sau 5 sunt „aruncate”.
Potrivit ultimului sondaj realizat de compania Epsilon, Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei și candidatul independent susținut de ADU, este cotat cu cele mai mari șanse (29%) să câștige un nou mandat. El este urmat de Gabriela Firea (PSD) – 25%.
Sebastian Burduja (PNL) este pe locul 3, cu 17%, iar candidatul Cristian Popescu Piedone (PPUSL) pe locul 4, cu 16%. Mihai Enache (AUR) și Diana Șoșoacă (SOS România) au fiecare câte 4%, fiind pe ultimele locuri.
Citește și: Rezultate parțiale alegeri locale 2020, după numărarea a 90% din voturi