Nicușor Dan: Decizia estimării posibilului DEZASTRU pe Pasajul Unirii aparține experților
This browser does not support the video element.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță a susținut, joi, la o inspecție de urgență a Planșeului Unirii, că în complexul respectiv au apărut zone la care nivelul de degradare a ajuns în punctul numărul V, astfel că această lucrare reprezintă un risc major pentru bucureşteni. Primarul General, Nicușor Dan, nu pare convins. Edilul consideră că este nevoie de expertiza unor specialiști, care să decidă urgența lucrărilor de reabilitare, nu a unor politicieni, afirmă el la Euronews.
Structura de la Unirii este o construcţie cu aproape 100 de ani vechime, ce datează de pe timpul Regelui Carol II.
Nicușor Dan consideră că deciziile trebuie luate de experți
Da, da, eu în primul rând, cred că asta e o știință. Da, să faci poduri și pasaje, e o știință care este de 150 de ani și, în mod evident, niște specialiști trebuie să decidă, subliniază Nicușor Dan.
Noi avem o astfel de expertiză făcută de un expert cu ștampila de expert, și ea spune acest planșeu pe care putem să-l vedem, ca un pod deasupra căruia este parc, e foarte bun. Desenul dumneavoastră e puțin mai îngust decât ce ați făcut dumneavoastră, dar exact traseul acesta, de unde până aici, de unde iese, de unde nu mai vedem Dâmbovița până când o vedem din nou, e tot Dâmbovița, numai că e acoperită de un fel de capac de beton. Așa și expertiza pe care e făcută de cei de la Primăria Sectorului 4 și depusă la noi de către ei, spune că acest acest capac de beton este în clasa a 4-a sunt podul, deci pasajele, Din punctul de vedere al siguranței sunt împărțite în cinci, desface Nicușor problema.
Pasajele în ruină din București
Categoria întâi e cea mai bună, categoria cinci e cea mai rea, categoria a 4-a e a 2-a cea mai rea și se numește nesatisfăcător, explică edilul. Iar ce spunea colega dumneavoastră Obor, Lujer-ului și podul de pe București-Ploiești în categoria cinci, adică sunt într-o stare de mai gravă când ești în categoria patra. Unirii nu este un pericol de prăbușire și expertul, deci noi avem o expertiză făcută acum cred că doi ani și mai avem trei pagini pe care același expert ni le-a trimis și care spune că situația s-a deteriorat. Dar nu spune că a intrat în clasa a 5-a sau nu spune că e pericol de se prăbuși și această expertiză care le aparține, a fost comandată de Primăria Generală sau Primăria Sectorului, de Primăria Sectorului 4.
Ca la carte sau deloc
Vrem să intervenim, da, noi vrem să respectăm legea, pentru procedurile sunt dificile și evident, și cumva legitim, oamenii încearcă să fugă de ele, numai că de și, dar din păcate, când încerci să faci asta te trezești cu multe probleme. De exemplu, Prelungirea Ghencea s-a făcut pe autorizație, în regim de urgență, deși nu era niciun pericol public acolo. S-a văzut că neluându-se avizele la timp, nu s-au știut de niște lucrări acolo, de niște instalații subterane acolo și mai mult s-a mai pierdut timpul decât s-a câștigat, amintește Primarul Capitalei.