Nicușor Dan: Nu facem alianță cu PNL, dar probabil că vom susține același premier
„Noi nu vom face o alianță cu PNL nici înainte și nici după alegeri, însă e posibil să sprijinim același prim-ministru. Asta este o decizie individuală a noastră și o decizie individuală a lor, iar acest scenariu este plauzibil, iar acest prim-ministru potențial foarte probabil este domnul Cioloș”, a declarat Nicușor Dan.
Întrebat dacă varianta Dacian Cioloș prim-ministru după alegeri a fost discutată de USR cu PNL, Nicușor Dan a negat. „Fiecare dintre actorii aceștia au exprimat suficient de multe mesaje în spațiul public pe această construcție, dar discuții reale nu au fost”, a explicat el.
Președintele Klaus Iohannis i-a recomandat vineri președintelui USR, Nicușor Dan, să îi transmită direct premierului Dacian Cioloș propunerea formațiunii pe care o conduce de a-și prezenta proiectele pentru ca partidele să se pronunțe dacă îl susțin pentru un nou mandat.