Nicuşor Dan prezintă concluziile întâlnirilor cu candidaţii la PREZIDENȚIALE: „Nu o să vă spun cu cine voi vota în primul tur”
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a prezentat vineri, 15 noiembrie 2024, concluziile întâlnirilor pe care le-a avut cu principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă. În aceste întâlniri, primarul a discutat 20 de teme importante pentru dezvoltarea Bucureştiului, care au fost prezentate celor care aspiră la cea mai înaltă funcţie în stat.
„Am anunţat în urmă cu o lună şi jumătate că mă voi întâlni cu principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale, care sunt şi preşedinţi de partide parlamentare, pentru a discuta pe 20 de subiecte importante pentru Bucureşti, subiecte care, din experienţa primului mandat, ne-au constrâns activitatea”, a declarat edilul.
Printre temele discutate, primarul general a adus în atenţie necesitatea unei alocări echitabile a resurselor financiare între Primăria Capitalei şi primăriile de sector, în contextul referendumului local ce va avea loc odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale.
E foarte important ca Primăria Municipiului Bucureşti să poată să aibă bani pentru lucruri importante, cum ar fi transferul metroului la Primăria Capitalei, uniformizarea transportului de suprafaţă cu cel subteran, construirea unui mare spital sau extinderea transportului public.
Concluziile după întâlnirile cu aspiranții la funcția de Președinte
Nicuşor Dan a precizat că majoritatea candidaţilor au răspuns pozitiv la propunerile sale, cu excepţia lui Marcel Ciolacu şi George Simion.
Am avut răspunsuri pozitive de la cinci dintre candidaţi, dar rămâne să discut cu ceilalţi doi. Este important să avem un dialog deschis pe aceste subiecte, pentru că ele influenţează direct viaţa bucureştenilor, a precizat primarul Capitalei.
Un alt subiect important a vizat posibilitatea ca primăriile să aibă dreptul de a se împrumuta proporţional cu numărul de locuitori.
Am primit un răspuns pozitiv de la toţi candidaţii la această propunere. Cred că este o măsură corectă, care ar permite autorităţilor locale să îşi finanţeze proiectele majore fără a depinde exclusiv de bugetul naţional.
La final, primarul Capitalei a reiterat că nu va dezvălui cu cine va vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Aşa cum am mai spus, nu o să vă spun cu cine voi vota. Scopul acestor întâlniri a fost să ridic aceste probleme legate de Bucureşti în campania electorală, să am un răspuns clar din partea principalelor partide politice, dar şi să informez bucureştenii despre ce măsuri ar putea lua viitorul preşedinte al României pentru Capitală,” a concluzionat Nicuşor Dan.
Sursa FOTO: Alexandra Pandrea (Gândul)
CITEȘTE ȘI: