Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan revine asupra afirmației cu bebelușul care trebuie ținut în frig. Primarul Capitalei îi pregătește pe bucureșteni de venirea iernii

Nicușor Dan revine asupra afirmației cu bebelușul care trebuie ținut în frig. Primarul Capitalei îi pregătește pe bucureșteni de venirea iernii

Nicușor Dan revine asupra afirmației cu bebelușul care trebuie ținut în frig. Primarul Capitalei îi pregătește pe bucureșteni de venirea iernii

Nicușor Dan revine asupra unei declarații cel puțin controversate făcute cu câteva zile în urmă, atunci când afirmase că bebelușii trebuie ținuți în frig în case. Primarul Capitalei spune acum că a făcut referire la o „nuanță din viața privată” și nicidecum nu este acesta sfatul pe care-l dă bucureștenilor.

Totuși, în așteptarea unei ierni teribile, pe fondul adâncirii crizei energetice, Nicușor Dan recomandă populației să facă economie la energie, dar prin măsuri de bun-simț.

Cu alte cuvinte, edilul rectifică acum ceea ce susținea cu câteva zile în urmă, anume că bebelușii pot fi crescuți în locuințe „înghețate”.

Nicușor Dan: „Am răspuns jumătate în glumă”

Invitat duminică seară, 11 septembrie, la Digi24, Nicușor Dan a primit șansa să lămurească vorbele care i-au șocat pe bucureșteni.

„A fost o chestiune absolut periferică. O jurnalistă care a insistat cu o întrebare și eu am răspuns cumva… jumătate în glumă. Cum să spun, când ești politician, prima oară consultantul te învață să ai grijă ce spui, ca nu cumva să se interpreteze după aceea și marea majoritate o fac. Și după aceea, cumva ne mirăm că toți politicienii vorbesc ca televizorul, așa! Deci, a fost o chestiune periferică”, a căutat o explicație Nicușor Dan.

„Am vrut să dau un detaliu din viața mea privată, nu mi-am închipuit vreodată că el o să devină titlu de presă. Asta a fost, o, cum să zic, o formă de…. în niciun caz nu a fost o recomandare… A fost pur și simplu o nuanță din viața mea privată pe care am prezentat-o și am avut surpriza s-o văd mai târziu știre de presă” – Nicușor Dan

Întrebat dacă într-adevăr asta recomandă populației care trebuie să facă economie la consumul de energie, Nicușor Dan a răspuns: „Dacă vorbim de ce este de făcut, lucrurile astea sunt de făcut de ani de zile, pentru că a economisi energia este o chestiune de mediu și sunt niște lucruri de bun simț: să închizi lumina în camera din care pleci, să închizi calculatorul când nu mai lucrezi cu el, să nu lași obiecte în priză când nu ai nevoie de ele, toate aceste lucruri”.

Nicușor Dan, promisiune pentru la iarnă

„Pe de o parte, ca să fie foarte clar, noi ca autorități avem obligația să facem tot ce ține de noi pentru ca cetățenii care sunt deserviți de sistemul centralizat de încălzire să le ofere posibilitatea să stea în casă la temperatura pe care dumnealor o doresc, deci ca să fie foarte clar! În ceea ce privește ce trebuie să facem fiecare din noi în casă, este o chestiune care este conectată cu mediul, să încercăm să înlăturăm risipa în ceea ce privește consumul de energie”, a adăugat Nicușor Dan.

Săptămâna trecută, chestionat de jurnaliști dacă a luat măsuri de economisire a energiei și acasă, nu numai la Primăria Capitalei, Nicușor Dan a spus că nu el se ocupă de aceste aspecte, ci soţia.

„Trebuie să o întrebaţi pe soţie, pentru că eu nu prea stau pe acasă. Avem un bebeluş şi medicul i-a recomandat soţiei să ţină mai frig în casă, ca să mănânce mai puţin, să nu aibă reflux” – Nicușor Dan

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și