Nițu: „Nu avem motive să ne îngrijorăm. Fenomenul a fost prevenit eficient”
„Este foarte bine că nu avem dosare. Am avut dosare, știu că au fost vreo două, dar nu de gravitatea sau de amploarea a ceea ce s-a întâmplat la Paris. Important este să nu avem dosare, pentru că a avea dosare înseamnă să combați, iar a nu avea dosare înseamnă că ai o prevenire eficientă și foarte bună. Nu avem motive să ne îngrijorăm”, a spus Tiberiu Nițu.
Procurorul general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție a adăugat că serviciile specializate în prevenirea, depistarea și anticiparea actelor de terorism își fac treaba foarte bine, reafirmând că în România nu sunt motive de îngrijorare.
„Vă asigurăm că noi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, dar în special serviciile specializate în prevenirea, depistarea și anticiparea acestor fapte își fac foarte bine treaba și noi susținem activitatea acestor instituții’, a mai spus Tiberiu Nițu.
Administrația Prezidențială a anunțat, miercuri, că președintele Klaus Iohannis a fost informat, prin Departamentul Securității Naționale, de structurile de specialitate, despre situația determinată de atentatul din Franța, SRI precizând că nu există motive pentru modificarea gradului de alertă.
„SRI a precizat ca nu există motive pentru a se modifica gradul de alertă în România și nu a fost identificat vreun pericol de tip terorist la nivelul țării noastre în acest moment”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, remis MEDIAFAX.
De asemenea, Administrația Prezidențială a arătat că „instituțiile abilitate ale statului urmăresc îndeaproape situația, asigură cooperarea interinstituțională, astfel încât cetățenii României să fie în siguranță”.
Douăsprezece persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite, miercuri, într-un atac comis de indivizi înarmați cu arme automate și lansatoare de rachete, la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Printre victime se numără directorul publicației, Stéphane Charbonnier (Charb), și alți trei cunoscuți caricaturiști – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) și Georges Wolinski (Wolinski).
Doi frați de naționalitate franceză născuți la Paris, Said Kouachi, în vârstă de 34 de ani, și Chérif Kouachi, în vârstă de 32 de ani, un jihadist cunoscut serviciilor antiteroriste, au fost identificați drept presupușii autori ai atacului și sunt căutați de poliție.
Un al treilea suspect, Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, care i-ar fi ajutat pe cei doi frați să comită atacul sângeros de la sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo, s-a predat poliției, au anunțat surse concordante, citate de AFP.
Șapte persoane, bărbați și femei din anturajul celor doi frați, se află joi în arest preventiv în cadrul anchetei, a anunțat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, relatează AFP.