Noi explicații în cazul Rovanei Plumb. Steriu: Problema conflictului de interese a apărut după anunțul făcut de AEP
Acesta a catalogat acțiunea AEP ca fiind un abuz ce va fi rezolvat în instanță.
„Există în clipa de față niște proceduri interne în Parlament (European-n.red.) care vor fi urmate. Sper că acestea vor fi urmate după acest refuz. Primele proceduri, cele care ar trebuie să fie active în această dimineață din cadrul Comisiei Juridice n-au mai fost respectate. Dincolo de acest aspect însă, faptul că doamna Rovana Plumb a căutat soluții, a fost proactivă pe această speță, pentru că lucrurile au fost foarte dinamice săptămâna trecută. Marți seara, președintele AEP a ieșit pe post spunând că nu vor fi plătiți banii către PSD. Noi la partid am primit abia miercuri o înștiințare oficială, deja miercuri dimineața în comisia JURI exista această întrebare: «Cum veți rambursa creditul folosit în campanie?». Până miercuri, atunci când știam că AEP va stinge această datorie, nu exista această problemă. Miercuri, această problemă a apărut la prânz cu înștiințarea oficială. Cred că termenul acesta record de a găsi soluții în trei zile a fost o variantă de salutat decât de condamnat. Cu o seară înainte, i-a apărut problema conflictului de interes, când AEP a anunțat la televizor că nu vă dăm banii să stingeți acest împrumut”, a declarat Valeriu Steriu, luni, la Digi 24.
Social-democratul a mai transmis că problema nerambursării banilor cheltuiți de PSD se va rezolva în instanță, decizia AEP fiind un abuz.
„Este o problemă pe care instanța o va rezolva. Știu alte partide care și-au câștigat în instanță acești bani. AEP a abuzat inclusiv intrând în comunicare publică înainte de a înștiința partidul. Toată metodologia este între PSD și AEP. Nu există Rovana Plumb, Ludovic Orban, niciun nume. Scurgerea de informații din AEP este ca pe vremuri. Este un abuz și o situație de coincidență stranie pe care AEP a dezvoltat-o”, a completat Steriu.
Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis, luni, prin vot, că Rovana Plumb și Laszlo Trocsanyi nu sunt apți pentru funcția de comisar european, a anunțat europarlamentarul PNL Rareș Bogdan. Comisia va trimite o scrisoare către președintele PE, David Sassoli.
Rovana Plumb a transmis luni o scrisoare Comisiei JURI din PE, în care precizează că împrumutul controversat a fost achitat cu două apartamente deținute de aceasta în România, astfel datoria care a generat îngrijorări în cadrul audierii sale în comisie nu mai există.
Președintele AEP Constantin Buică anunțase anterior că Autoritatea nu va rambursa suma de 3.380.000 lei cheltuită de PSD la alegerile europarlamentare, deoarece semnătura pe documentele depuse nu era susținută de președintele în funcție al partidului.