Liderii coaliției pro-europene discută din nou, miercuri, de la ora 16:00, la Guvern, despre formarea viitorului Executiv și asumarea unui program de guvernare. La întâlnire au participat și liderii USR, care au plecat după doar 20 de minute, lăsând o listă cu 8 cereri și un citat făcut de Elena Lasconi. Una dintre cereri este ca toate partidele din coaliție să solicite demisia președintelui Klaus Iohannis la încheierea mandatului său, pe 21 decembrie.
PSD, PNL, UDMR și Minoritățile naționale au transmis, la finalul discuțiilor, că documentul în 8 puncte pus de USR pe masă reprezintă doar un pretext de disociere.
În realitate, documentul transmis astăzi de USR sub forma unui „to do list” fără a fi și argumentat în cadrul Coaliției reprezintă, din păcate, doar un pretext de a se disocia de un proiect comun de guvernare și de a nu-și asuma răspunderea într-un moment dificil pentru țară, au transmis cele patru formațiuni parlamentare.
Liderii Coaliției pro-europene au continuat au luat act de „refuzul USR de a manifesta o atitudine constructivă și responsabilă în raport cu momentul prin care trece România”.
Știrea inițială.
USR a insistat în ultima săptămână ca PSD și PNL să prezinte cifrele din execuția bugetară la zi, precum și schița de buget pentru 2025. Aceste cifre nu erau un favor pentru USR, ci o obligație față de cetățeni. Conform legii, Marcel Ciolacu era obligat să aducă bugetul în Parlament până pe 15 octombrie, nu a făcut-o.
Delegația USR a plecat de la Palatul Victoria după ce a prezentat celorlalte partide un set de solicitări care ar trebui să se regăsească într-un viitor program de guvernare.
1. Adoptarea urgentă a bugetului pe 2025 în Parlament, publicarea notei de informare privind situația bugetului și nevoile de finanțare pentru 2025 și o asumare fermă că în 2025 noul guvern nu va crește taxele.
2. Demiterea în Parlament a președintelui AEP.
3. Organizarea în coaliție a unei comisii de anchetă privind condițiile de organizare a alegerilor și de prevenire a influențelor străine.
4. Demiterea imediată a conducerilor serviciilor secrete. Organizarea unui grup de lucru privind refacerea legilor securității naționale pentru un control civil real și eficient al serviciilor secrete, care să includă interdicția de activitate în presă, administrație și afaceri.
5. Votarea în Parlament a propunerii de lege a USR privind depolitizarea și reformarea CCR. Votarea reformei electorale cerute de societatea civilă (primari aleși în două tururi de scrutin, scăderea barierelor de intrare în viața politică, maximum 300 de parlamentari).
6. Guvernul în funcție va adopta imediat OUG privind măsuri fiscale pentru anul viitor, baza pentru buget.
7. Toate partidele din coaliție cer demisia Președintelui Klaus Iohannis la data finalizării mandatului legitim. Alegerea de comun acord a unui președinte al noului Senat care să asigure interimatul.
8. Declanșarea procedurilor de organizare a referendumului Fără Penali, pentru care au semnat peste 1 milion de cetățeni, și organizarea lui în 30 de zile sau simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale în 2025.
„Vechile partide nu au înțeles nimic după votul românilor: se încearcă să se facă același lucru. Am venit astăzi cu opt puncte care se regăsesc în programul de guvernare al USR, de la adoptarea bugetului pentru 2025, demiterea imediată a șefului AEP și a conducerilor serviciilor secrete, declanșarea referendumului Fără Penali. A fost un dialog al surzilor: nu poți să le promiți oamenilor că vei face lucruri pentru ei, dacă nu ai bani. Eu sunt întotdeauna deschisă dialogului, dar din atitudinea lor e clar că nu ne vor la guvernare. Oamenii sunt scârbiți de ceea ce s-a întâmplat de 35 de ani”, a declarat Elena Lasconi, președinta USR la ieșirea de la negocieri.
FOTO: Gov.ro
CITEȘTE ȘI: