Nou ȘEF la CNA. Pe cine a votat Parlamentul

Publicat: 07 03. 2023, 16:42

Reunit în ședință comună, plenul Parlamentului a votat-o marți, 7 martie, pe Monica Gubernat în funcția de președinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Tot azi, Parlamentul a votat și vicepreşedintele Autorităţii de Audit, în locul lui Niculae Bădălău, aflat în arest.

Cum s-a votat

Votul parlamentarilor a fost covârșitor în favoarea revenirii Monicăi Gubernat la conducerea CNA – 233 de voturi „pentru” şi doar 4 „contra”. Sistemul de votare a fost secret, cu buletine. De notat că deputații și senatorii USR, precum şi cei neafiliaţi aparţinând partidului Forţa Dreptei şi REPER nu au participat la vot.

Gubernat a fost propusă pentru această funcţie de CNA în şedinţa din 19 ianuarie 2023, ea fiind susținută de Partidul Social Democrat.

Maria Monica Gubernat a fost numită de Parlament membru al CNA în data de 14 noiembrie 2018, pentru un mandat de 6 ani, începând cu data de 20 decembrie 2018.

De asemenea, în funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi a fost votată Camelia Pricopie, soția rectorului SNSPA, Remus Pricopie. Au fost 232 de voturi „pentru” şi 3 „contra”.