Nou termen în dosarul în care Tăriceanu a fost acuzat de mărturie mincinoasă: Voi da declarații dacă instanța va decide
This browser does not support the video element.
„Instanța decide. Dați-mi voie să fac aceste afirmații în fața instanței”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, la intrare în sediul ÎCCJ, întrebat dacă va da declarații luni, în fața magistraților.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justițieau decis, în luna mai 2018, să îl achite pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care acesta a fost acuzat de mărturie mincinoasă. Decizia nu a fost definitivă și a fost contestată de procurori.
În 2016, procurorii DNA Brașov l-au trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, dosarul având legătură cu declarațiile pe care acesta le-a dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa.
Este vorba despre declarația pe care a dat-o la DNA Brașov la data de 15 aprilie 2016, în care „a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință despre: – retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), – implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare, – actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri”, a anunțat, la acea vreme, DNA, printr-un comunicat de presă.
Potrivit procurorilor, Călin Popescu Tăriceanu „a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin și Truică Remus, în contextul menționat mai sus, întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate mai sus și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate”.