Noua generație. Ce legi propun cei din Parlamentul Tinerilor
În timp ce în Parlament zac sute de legi nedezbătute, fiind adoptate mai multe ordonanțe de urgență decât proiecte ale deputaților sau ale senatorilor, tinerii „parlamentari” vin cu propuneri concrete: impozitarea bisericilor, votul obligatoriu sau sancționarea politicienilor care discriminează prin pierderea funcției.
Este vorba despre membrii din Parlamentul Tinerilor, un proiect ajuns la a șasea ediție, iar membrii ei s-au reunit recent în plenul Camerei Deputaților pentru a dezbate proiectele de lege.
Potrivit Digi24, 120 de astfel de tineri din toată țara, au pus pe masa parlamentarilor adevărați o serie de propuneri concrete. O absolventă de Drept a vorbit despre impozitarea cultelor. „Biserica începe să devină din ce în ce mai tare o societate comercială, care are rulaje foarte mari și scoate profituri foarte mari, ceea ce contravine statutului de organizație cu scop non-lucrativ”, a spus Mădălina, potrivit sursei citate.
Cu un „proiect de lege” a venit și o altă tânără, care și-ar dori votul obligatoriu.
„Votul universal obligatoriu … odată ce îți expui punctul de vedere, mult mai ușor poți să faci critici la adresa mediului politic”, a spus ea.
În fine, pornind de la exemplu Gabrielei Firea, sancționată de CNCD pentru declarațiile discriminatorii referitoare la familiile fără copii, un tânăr „deputat” consideră că politicienii care comit discriminări ar trebui să-și piardă funcția.