Prima pagină » Știri politice » Noua lege a achizițiilor publice: Excepții pentru campanii electorale, servicii juridice, transport

Noua lege a achizițiilor publice: Excepții pentru campanii electorale, servicii juridice, transport

Noua lege a achizițiilor publice: Excepții pentru campanii electorale, servicii juridice, transport
Excepțiile de la regulile de achiziție publică vor fi păstrate la acordarea anumitor contracte de servicii, precum pentru cumpărarea-închirierea de terenuri și clădiri, servicii audio-vizuale, dar vor fi aplicate și pentru campanii electorale, servicii juridice, transport feroviar călători, metrou.

Excepțiile de la aceste reguli, care presupun organizarea de licitații, sunt prevăzute în primul draft al proiectului noii legi a achizițiilor publice, consultat de MEDIAFAX și care reglementează regimul juridic al contractelor de achiziție publică, procedurile de atribuire a acestor contracte, precum și aspecte legate de derularea contractului.

În noua legislație, achiziția publică va fi definită drept achiziționarea, prin intermediul unui contract de achiziție publică, de lucrări, de produse sau de servicii de către una sau mai multe autorități contractante de la unul sau mai mulți operatori economici, „indiferent dacă lucrările, produsele sau serviciile sunt destinate sau nu unui scop public”.

Proiectul menține excepțiile de la aplicarea legii pentru atribuirea unui contract de servicii care are ca obiect cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri existente, alte bunuri imobile ori a drepturilor asupra acestora, cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de materiale pentru programe destinate serviciilor media audiovizuale sau serviciilor media de radiodifuziune, atribuite de prestatorii de servicii media audiovizuale sau de radiodifuziune, precum și în cazul contractelor pentru spațiu de emisie sau furnizarea de programe atribuite prestatorilor de servicii media audiovizuale sau de radiodifuziune și a serviciilor de arbitraj și conciliere.

În același timp, însă, vor fi excepții și pentru oricare dintre serviciile juridice care presupun reprezentarea legală a unui client de către un avocat în cadrul unei proceduri de arbitraj sau de conciliere, precum și în cadrul unor proceduri judiciare în fața instanțelor sau autorităților publice, într-un stat membru, o țară terță sau în fața unei instanțe internaționale ori instituții internaționale, consilierea juridică oferită anticipat sau în vederea pregătirii oricăreia din aceste proceduri, în cazul în care există un indiciu tangibil și o mare probabilitate ca respectiva cauză la care face referire consilierea să devină obiectul unor astfel de proceduri, cu condiția ca respectiva consiliere să fie acordată de un jurist, precum și pentru serviciile de certificare și autentificare a documentelor care trebuie să fie furnizate de notari, serviciile juridice prestate de mandatari sau tutori desemnați ori alte servicii juridice ai căror furnizori sunt numiți de o instanță națională sau sunt desemnați prin lege să execute sarcini specifice sub supravegherea acestor instanțe judecătorești și alte servicii juridice care au legătură cu exercitarea autorității publice.

Legea nu va fi aplicată nici pentru atribuirea contractelor privind prestarea de servicii financiare în legătură cu emiterea, cumpărarea, vânzarea sau transferul valorilor mobiliare ori al altor instrumente financiare, în special operații ale autorității contractante efectuate în scopul atragerii de resurse financiare și/sau de capital, prestarea de servicii de către bănci centrale, precum și operațiuni efectuate cu Fondul european de stabilitate financiară și cu Mecanismul european de stabilitate, pentru împrumuturi, indiferent dacă sunt sau nu referitoare la emiterea, cumpărarea, vânzarea sau transferul de valori mobiliare sau de alte instrumente financiare, angajarea de forță de muncă, respectiv încheierea de contracte de muncă, servicii de apărare civilă, protecție civilă și prevenirea pericolelor, prestate de organizații sau asociații non-profit, cu excepția serviciilor de ambulanță pentru transportul pacienților, și nici pentru servicii publice de transport de călători feroviar sau cu metroul.

În plus, regulile de achiziție publică nu vor fi aplicate nici pentru servicii de campanie politică legate de campanii de publicitate, producție de filme de propagandă și producție de casete video de propagandă, atunci când sunt atribuite de un partid politic în contextul unei campanii electorale.

Un contract de achiziție publică atribuit de o autoritate contractantă unei persoane juridice de drept privat sau public nu va intra în domeniul de aplicare al legii nici în cazul în care autoritatea contractantă exercită asupra persoanei juridice în cauză un control similar celui pe care îl exercită asupra propriilor servicii, peste 80% din activitățile persoanei juridice controlate sunt efectuate în vederea îndeplinirii atribuțiilor care îi sunt încredințate de către autoritatea contractantă care o controlează sau de către alte persoane juridice controlate de respectiva autoritate contractantă și nu există participare privată directă la capitalul persoanei juridice controlate, cu excepția formelor de participare nemajoritare sau nedecisive a capitalului privat cerute de dispozițiile legislative în vigoare, în conformitate cu tratatele, care nu exercită o influență decisivă asupra persoanei juridice controlate.

Proiectul mai stabilește că limitele maxime aferente valorii estimate a unui contract, în funcție de care depind derularea anumitor proceduri, vor fi calculate în lei, nu în euro ca în prezent, respectiv 22.908.118 lei (față de 5 milioane euro în prezent) pentru un contract de lucrări și 914.381 lei (față de 200.000 euro) pentru un contract de servicii.

Tot în lei vor fi calculate și limitele până la care statul poate achiziționa produse, servicii sau lucrări fără licitație, respectiv 130.000 lei fără TVA (față de 30.000 euro fără TVA) pentru fiecare achiziție de produse ori servicii, respectiv 400.000 lei fără TVA (față de 100.000 euro fără TVA) pentru fiecare achiziție de lucrări.

Valoarea contractului va fi estimată pe baza calculării și însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără TVA, inclusiv eventuale prime rezervate ofertanților, luând în considerare orice forme de opțiuni și, în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării, orice eventuale suplimentări sau majorări ale valorii contractului.

În cazul în care autoritatea contractantă își propune să încheie un acord-cadru, atunci valoarea estimată se consideră a fi valoarea maximă estimată, fără TVA, a tuturor contractelor de achiziție publică subsecvente ce se anticipează că vor fi atribuite în baza acordului-cadru respectiv, pe întreaga sa durată.

În cazul în care autoritatea contractantă își propune să atribuie contracte de furnizare sau de servicii cu caracter de regularitate sau care trebuie reînnoite în decursul unei anumite perioade, atunci estimarea valorii unui astfel de contract trebuie să aibă ca bază de calcul fie valoarea totală a tuturor contractelor similare atribuite în ultimele 12 luni, ajustată, dacă este posibil, cu modificările previzibile ce pot surveni în următoarele 12 luni în privința cantităților achiziționate și valorilor aferente, fie valoarea estimată totală a tuturor contractelor similare care se anticipează că vor fi atribuite în următoarele 12 luni, începând din momentul primei livrări/prestații.

Contractele și acordurile-cadru vor putea fi însă modificate, fără derularea unei noi proceduri de achiziție publică, în cazuri neprevăzute, până la 50% din valoarea contractului inițial.

„Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică și nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziție publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor prezentei legi care instituie obligații ale autorității contractante în raport cu anumite praguri valorice”, se arată în proiect.

Documentul va fi discutat interministerial înainte să fie finalizat și înaintat Guvernului spre aprobare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum