Prima pagină » Știri politice » „Nu zice nimeni ia-mi, Doamne, ci dă-mi!” În prag de alegeri, primarii își cer dreptul

„Nu zice nimeni ia-mi, Doamne, ci dă-mi!” În prag de alegeri, primarii își cer dreptul

„Nu zice nimeni ia-mi, Doamne, ci dă-mi!
În prag de alegeri, subiectul salariilor din politică revine în prim-plan. De această dată, primarii, motoarele partidelor în în alegeri, cer "o echilibrare în sus" a lefurilor de la nivel local cu cele din administrația centrală. „Mult nu ar trebui să mai pună, dar ceva-ceva ar mai trebui pus. Nu zice nimeni ia-mi, Doamne, ci dă-mi!", comentează un primar liberal, ai cărui colegi din Parlament au fost deja însărcinați să rezolve problema.

Salariile primarilor au revenit în centrul dezbaterii publice. Atât Asociația Municipiilor din România (AMR), cât și PNL au anunțat că vor o majorare a lefurilor edililor.

„Nu cerem neapărat o creștere salarială, ci vrem o echilibrare, o echitate între administrația publică locală și cea centrală. Nicăieri în lume nu există această diferență, în cele mai multe state dezvoltate, salariile sunt la fel pe funcțiile respective. Cerem o echilibrare la nivelul salarizării. Ne dorim să fie o echilibrare în sus, nu să scadă salariile administrației centrale, ci să crească cele de la nivelul administrației locale. Suntem la jumătatea nivelului salariilor și față de mediul privat, sunt juriști și economiști și în privat, plătiți dublu față de administrația locală. Am făcut demersuri către Guvern și am arătat cum stau lucrurile”, declara, marți, președintele AMR, Robert Negoiță.

La doar trei zile distanță, liberalii, reuniți în cadrul Ligii Aleșilor Locali, la Brașov, au adoptat o rezoluție privind salarizarea primarilor, dar și o creștere medie de 22% a salariilor pentru funcționarii publici, începând cu 2017.  Prezent la eveniment, primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că diferențele între salariile miniștrilor, deputaților și cele regăsite în administrația locală ar trebui reduse, fiind de părere că primarii au nevoie de salarii „decente”. Cu toate acestea, a refuzat să aproximeze o sumă care s-ar încadra în parametrii decenței când a fost întrebat de jurnaliști, punctând în schimb că Executivul „care guvernează în funcție de resursele pe care le are” ar trebui să răspundă la această întrebare.

 „Nu sunt de acord cu pensii speciale pentru a crea categorii privilegiate. Din această perspectivă și pentru administrația publică locală este de preferat și de dorit să ai salarii decente pentru a avea pensii decente și să nu existe discrepanțe atât de mari între salarizarea din administrația centrală care este de două, de trei ori mai mare decât salarizarea din administrația locală (…) În momentul în care noi am făcut salarizarea unitară, Banca Mondială a apreciat că maxim ce poate fi între administrația centrală și restul administrațiilor să fie între 15 și 20%, maxim, dar nu de două ori sau de trei ori mai mare”, a ținut să precizeze fostul premier.

„Mult nu ar trebui să mai pună, dar ceva ceva ar mai trebui pus. Nu zice nimeni ia-mi, Doamne, ci dă-mi!”

De aceeași părere sunt și edilii Constantin Stelian Emil Moț și Gheorghe Tătaru, ambii de la PSD, dar și primarul liberal al comunei Păunești, Gheorghe Popa. Întrebați dacă sunt mulțumiți de actuala remunerație, cei trei au răspuns categoric că „nu”.

„La ce responsabilități sunt la nivelul primăriei…”, a comentat, pentru Gândul, primarul Municipiului Slatina, social-democratul Constantin Stelian Emil Moț, care nu știe, însă, cu cât ar vrea să îi crească salariul.

„Cine nu dorește o suplimentare la salariu? Oricine dorește. Nu numai eu, întreg personalul. Mai mult m-aș referi la funcționarii publici”, spune și primarul comunei Bordești, Gheorghe Tătaru (PSD).

„Salariul meu de primar este foarte mic și nu numai al meu, chiar și al funcționarilor publici din primărie. Ca la toți bugetarii, sunt foarte mici. La câte probleme sunt într-o primărie…”, a declarat, la rândul său, pentru Gândul, Gheorghe Popa.

La capitolul „majorare”, nedumerirea planează în cazul celor trei. Întrebați cu cât și-ar dori să le fie majorate salariile, Moț, Tătaru și Popa nu au știut să aprecizeze.

„Nu mi-am făcut niște calcule”, a declarat primarul comunei Bordești.

„Acum totuși sunt mai acceptabile față de cum erau înainte, după ce domnul Dragnea ne-a adus salariile la nivelul ăsta. Ne-a mai dat ceva. Mult nu ar trebui să mai pună, dar ceva ceva ar mai trebui pus. Nu zice nimeni ia-mi, Doamne, ci dă-mi!”, a spus edilul liberal al comunei Păunești.

Răspunsurile evazive au continuat și în momentul în care au fost întrebați dacă știau de salariul pe care aveau să îl primească, când au candidat pentru funcția de primar. Atât Gheorghe Tătaru, cât și Constantin Moț au precizat că nu s-au gândit că salariul lor va fi atât de mic. În schimb, Gheorghe Popa, fost viceprimar și aflat la al doilea mandat de primar, admite că știa de la bun început la ce sumă de bani să se aștepte, însă susține că nu va mai candida la următoarele alegeri locale.

„Vreau să îmi duc la bun sfârșit niște proiecte, pe care le-am început, și să mai lăsăm și pe alții, că nu e nicio problemă. Care mai vrea să mai facă ceva pentru comună”, a punctat primarul comunei Păunești.

Întrebat dacă banii constituie principalul motiv pentru care nu și-ar mai dori să candideze pentru un alt mandat de primar, Popa a răspuns că vrea să trăiască „mai mult”, în condițiile în care munca la primărie implică mult stres și l-a și îmbolnăvit.

„Nu trebuie să stea unul toată viața primar. Poate sunt alții mai tineri, mai cu alte idei, mai noi. Eu vreau să îmi duc la bun sfârșit ce proiecte am. Îmi ajung 12 ani într-o primărie: patru de vicepreședinte și opt de primar. Poate vreau să mai trăiesc mai mult, de asta nu vreau, nu din cauza salariului. Vreau să trăiesc mai mult că în primărie am căpătat și un diabet, stres mult. Un primar ca mine doarme cu telefoanele la cap. Eu am trei. Sunt probleme, acum două nopți a plouat, Dumnezeu mi-a stricat toate drumurile din comună. Am avut probleme cu apa, cu seceta. Multe! Într-o comună ca a mea, de 7.000 de locuitori, sunt foarte multe probleme. Responsabilități foarte mari!”, a detaliat Gheorghe Popa.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Arctica a avut cel mai cald an din 1900 și până în prezent, arată un raport NOAA