Numele lui Mihai Fifor apare în dosarul de la Caraș-Severin privind aprobarea ilegală a deținerii de arme / Reacția lui Fifor: Nu știu despre ce dosar e vorba. Voi merge la audieri dacă voi fi chemat
Concret, unul dintre suspecții din dosarul de la Caraș-Severin privind deținerea fără drept a armelor s-ar fi folosit de numele fostului ministru Mihai Fifor. Acesta ar fi folosit numele lui Fifor pentru a intimida conducerea IPJ Caraș-Severin, astfel încât să nu fie tras la răspundere penală cu privire la deținerea fără drept a armelor, potrivit referatului procurorilor.
În același context a fost menționat și numele lui Ion Mocioalcă, fost lider PSD din teritoriu.
De menționat este faptul că nici Mihai Fifor, nici Ion Mocioalcă, nu sunt vizați de fapte penale.
Prefectul județului Caraș-Severin, Matei Lupu, a fost plasat sub control judiciar după perchezițiile de miercuri legate de autorități care interveneau în favoarea unor persoane care voiau să obțină arme, dar nu participau la cursuri. Prefectul a demisionat din funcție.
În urma perchezițiilor, cinci suspecți au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore.
Surse din anchetă spun că persoana cercetată sub control judiciar este prefectul județului Caraș-Severin, Matei Lupu.
Aceleași surse spun că printre cei 5 reținut este și șeful Serviciului Arme și Muniții din IPJ Caraș-Severin.
Mihai Fifor: Nu știu despre ce dosar e vorba. Voi merge la audieri, dacă voi fi chemat
Mihai Fifor a afirmat, referitor la dosarul de la Caraș-Severin privind aprobarea ilegală a deținerii de arme în care îi apare numele, că nu știe despre ce este vorba și nu are nicio legătură cu această poveste. El a precizat că va merge la audieri, dacă va fi chemat.
„Nu, am văzut și eu în presă din ultimele ore și am rămas foarte mirat de această chestiune, chiar nu știu despre ce este vorba. Înțeleg că cineva a menționat numele meu în nu știu ce conversație, chiar nu știu despre ce este vorba și nici nu văd cum aș putea să am vreo legătură cu această poveste. Până la urmă cred că este important că instituțiile statului își fac datoria și sunt absolut convins că vor face lumina și în această speță. Dar, subliniez, chiar nu am idee despre ce este vorba în acest dosar și nici nu am vreo legătură cu această speță. Am citit și eu în materialele de presă, dar, încă o dată, nu știu despre ce este vorba, nu am nicio legătură cu această poveste”, a declarat Mihai Fifor, joi, la Antena 3, întrebat despre subiect.
Fostul secretar general al PSD a adăugat că, până la această oră nu l-a sunat nimeni de la DIICOT ca să îl cheme la audieri, însă va merge în cazul în care îi va fi solicitat acest lucru.
„Nici nu se pune problema, categoric că da (întrebat dacă va merge la audieri – n.r.). Totuși să ne gândim că sunt fost ministru, fie și interimar, al Ministerului de Interne. Sunt un om care întotdeauna a militat pentru respectarea legii și am respectat întotdeauna legea, fără nici un fel de problema. Categoric că nu se pune problema să nu răspund unei astfel de solicitări”, a completat Fifor.
Întrebat dacă este sau nu o întâmplare că ar putea fi chemat de procurori la audieri, Mihai Fifor a spus că nu vrea să facă speculații în acest sens.
„Nu, nu vreau să fac astfel de speculații. Nu mi-aș dori vreodată să se poată vorbi despre un astfel de lucru. Cred că este important că și în speța această și în orice altă cercetare a instituțiilor abilitate legea să fie respectată și să nu poată fi vreodată vorba despre altceva. Și, încă o dată, sunt unul dintre cei care militează cât se poate de puternic pentru respectarea legii în această țară”, a conchis fostul ministru.