Oana Mizil, condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese
„Admite apelul formulat de apelanta inculpată Niculescu Mizil Ștefănescu Oana. (…) Reduce pedeapsa stabilită inculpatei (…) de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare. Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II – a, lit. b) și lit.c) Cod penal anterior. (..) Suspendă condiționat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 3 ani stabilit”, se arată în decizia judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Luni a avut loc ultimul termen de judecată, ședință la care Oana Mizil a dat o declarație de inculpat.
„Am fost deputat în Colegiul 20, circumscripția 42 București, în legislatura 2008-2012. În precampanie mama mea se ocupa de strângerea problemelor cetățenilor din circumscripție. După ce am fost aleasă, mi s-a spus că îmi pot angaja oameni la cabinetul de parlamentar. Aveam două: în ferentari și în Rahova. Nu foarte multă lume a vrut să se angajeze, din cauza zonelor. Am ajuns să o angajez pe mama mea, Lidia Ștefănescu Mizil, pentru că știa foarte bine problemele oamenilor de acolo. La biroul meu parlamentar au lucrat în total patru persoane, cu tot cu mama mea. Am discutat cu responsabilul de la parlament dacă o pot angaja pe mama mea și mi s-a spus că nu este nicio problemă, după discuții cu departamentul Juridic și Departamentul Resurse Umane. Dispuneam de o sumă forfetară de 65.000 lei, am făcut schema de salarii și în functie de vechime, școlarizare, etc. Mama a fost angajată pe postul de consilier. În 2012, când am aflat că sunt discuții referitoare la legalitate, i-am cerut mamei mele să se retragă. Nu mă consider vinovată de infracțiunea de conflict de interese”, le-a spus fostul parlamentar judecătorilor.
Oana Niculescu Mizil a fost trimisă în judecată în 30 septembrie 2013, de către procurorii Parchetului instanței supreme, care o acuzau că a solicitat încadrarea în muncă a mamei sale, în cadrul biroului ei parlamentar și a avizat contractul individual de muncă prin care, în perioada mai 2009 – septembrie 2011, aceasta a realizat foloase materiale în cuantum de 65.697 de lei. Dosarul a fost deschis în urma reclamației făcute de Agenția Națională de Integritate (ANI), în septembrie 2011.
Oana Mizil a demisionat din Parlamentul României în luna martie a anului 2015, după ce a fost pusă sub învinuire într-un dosar al DNA.