Prima pagină » Știri politice » OCAUA LUI BIDEN. Vicepreședinte SUA le dă politicienilor exemplul lui Cuza: „Corupția nu este altceva decât o altă față a tiraniei”. LIVE

OCAUA LUI BIDEN. Vicepreședinte SUA le dă politicienilor exemplul lui Cuza: „Corupția nu este altceva decât o altă față a tiraniei”. LIVE

Vicepreședintele american Joe Biden se întâlnește astăzi cu președintele Traian Băsescu, urmând apoi să aibă o întâlnire și cu premierul Victor Ponta.

De altfel, lupta împotriva corupției a fost „firul roșu” al întâlnirilor lui Biden cu oficialii de la București. În cursul dimineții, după discuțiile cu președintele Traian Băsescu, vicepreședintele americana transmis, din grădina Palatului Cotroceni, un mesaj ferm pentru întărirea statului de drept și lupta împotriva corupției. „Niciun român, ca niciun american, nu este deasupra legii”, a punctat, la finalul declarațiilor sale de presă, mâna dreaptă a lui Obama. „Lupta împotriva corupției nu înseamnă doar o bună guvernare, ci și patriotism”, a întărit liderul american, care a lăudat „eforturile personale (ale președintelui Băsescu) de a proteja și întări statul de drept” în România. De altfel, Biden a dedicat o parte considerabilă din discurs complimentelor pentru liderul român, care l-a primit dimineață cu brațele deschise, la propriu, în capul scărilor din sala de primire de la Palatul Cotroceni.

Biden nu a lăsat loc de interpretări în jurul motivului vizitei sale – a doua în calitate de vicepreședinte – în România: „am venit pe pământ românesc pentru a spune ceea ce nu poate fi spus îndeajuns: vom respecta articolul 5 din tratatul nostru”, a spus liderul american, făcând referire la principalul articol din Tratatul de la Washington pe care s-a clădit Alianța Nord-Atlantică, privind apărarea colectivă. În acest context, Biden a dat din nou asigurări că niciun membru NATO nu trebuie să se teamă de Rusia în acest moment și a condamnat încă o dată anexarea regiunii Crimeea.

Discursul lui Joe Biden nu a fost lipsit de incidente. Imediat ce vicepreședintele american a început să vorbească, unul dintre steagurile americane din spatele lui a căzut.

Biden către Ponta: „Domnule Președinte”

După Cotroceni, vicepreședintele SUA a mers la Palatul Victoria pentru o discuție cu premierul. La final, Joe Biden i s-a adresat premierului Victor Ponta cu sintagma „președinte”, la finalul discuției avute, miercuri, la Palatul Victoria.

„Domnule președinte, mulțumesc pentru angajamentul dumneavoastră de a întări relațiile noastre, pentru munca dumneavoastră pentru a face viitorul nostru și mai bun. Dumnezeu să binecuvânteze poporul român, Dumnezeu să binecuvânteze America și Dumnezeu trebuie să protejeze trupele noastre, române și americane din Afganistan”, i-a spus Biden lui Ponta la finalul vizitei.

Gândul transmite LIVE :

UPDATE: 14:55 Biden: Cereți instituțiilor judiciare să fie libere de influența politică. Recent am auzit o poveste a lui Cuza care se spune că s-a deghizat în țăran și a mers la piață și a pretins că cumpară lapte de la un negustor care îi păcălea pe clienți, folosind două măsuri diferite. Este o parabolă care spune de fapt cum se gândesc investitorii. Ei vor să facă afaceri unde sunt tratați echitabil. Niciun conducător nu poate face aceste lucruri singur.

UPDATE: 14:54 Biden: Corupția poate să reprezinte un pericol nu doar economiei unei țări, ci și pentru securitatea națională. Există unele țări care exploatează corupția pentru a submina independența și suveranitatea țărilor. Când politicienii pot fi cumpărați, tribunalele cumpărate, iar presa de propagandă, societatea pierde controlul asupra propriului destin.

UPDATE: 14:51 Biden: Pentru orice democrație este important să creeze instituții care să respecte statul de drept. Comisia Europeană a văzut că corupția costă 1% din PIB-ul Uniunii. Corupția reprezintă un cancer.

UPDATE: 14:50 Biden: România în cadrul art. 5 din NATO și-a făcut o datorie sacră în ochii președintelui Obama. România a făcut o călătorie foarte importantă de la o țară captivă la o țară NATO. Rolul dumneavoastră este să terminați această revoluție.

UPDATE: 14:49 Biden: Sunt uluit în fața curajului românilor care au riscat totul pentru a construi această societate liberă. Sunt mândru că America a jucat un mic rol.

UPDATE: 14:44 Biden: Este un moment foarte important în relațiile celor două țări. Ne dăm seama că există diferențe politice.

UPDATE 13:20 Biden Nu este o măsură mai importantă pe care România să o facă pentru a atrage investițiile decât să-și întărească statul de drept. Statul de drept reprezintă o problemă de securitate națională și care poate contribui inclusiv la dezvoltarea afacerilor

UPDATE 13:19 Biden: Am vorbit despre măsurile pentru a mări parteneriatul economic, investițiile.

UPDATE 13:17 Biden: România poate să asigure soluțiile de energie pentru țara dvs. Poate să devină punctul cheie care poate lega piețele de energie.

UPDATE 13:15 Ponta: România trebuie și poate fi un exemplu de succes în regiune, de securitate militară, de colaborare politică si de funcționare a instituțiilor sale democratice. Sprijinul Guvernului pentru o justiție independentă, imparțială, care sa aplice cu adevarat principiul că nimeni nu e mai presus de lege.

UPDATE 13:14 Ponta: Am discutat hotărârea guvernului de a-și asuma toate obligațiile. Securitatea nu poate fi obținută niciodată gratis. Există un consens ca până în 2016 ca România să aloce 2% din buget pentru apărare.

UPDATE 13:12 Ponta: La Washington, vicepreședintele Biden a spus că va reveni în România și ca intotdeauna și-a ținut cuvânt. E cel mai potrivit moment, un moment în care trebuie reafirmată importanța pe care SUA o acordă întregii regiuni și un sentiment special pentru români că România este un partener respectat. Reafirm în numele României angajamentul nostru total de a ne îndeplini rolul pe care îl avem ca frontieră de est

UPDATE 12:40 Pe contul de Facebook al premierului au fost postate fotografii din timpul discuției cu Biden.

UPDATE 11:48 Joe Biden se întâlnește cu Victor Ponta la Palatul Victoria

UPDATE 11:25 Joe Biden: „Niciun român, ca niciun american, nu se găsește deauspra legii. Suntem prieteni, domnule președinte, avem mult de lucru în comerț, investiții, energie. Domnule președinte, alianța noastră este puternică și în mare măsură datorită dumneavoastră. Această vizită face alianța și mai puternică. Dumnezeu să binecuvânteze România și trupele noastre”

În timpul discursului lui Joe Biden, unul dintre cele două steaguri americane din spatele lui a căzut.

UPDATE 11:22 Joe Biden: „Domnule Băsescu, încurajăm eforturile dumnevoastră de a consolida statul de drept aici. Viitorul este al nostru în libertate. Vreau personal să îi spun domnului președinte că îmi va lipsi […] Lupta împotriva corupției nu înseamnă numai o bună guvernare, ci și patriotism”

UPDATE 11:20 Joe Biden: „Vreau să spun de pe pământul românesc ce nu poate fi repetat destul. Vom onora articolul 5 din Tratatul NATO, să nu aveți nicio îndoială. Ne protejăm unii pe alții. Domnule președinte, în ceea ce privește agresiunea din Crimeea, ne amintește de ce avem nevoie de NATO și de ce România face parte din NATO. Dacă Rusia subminează alegerile din Ucraina, suntem deciși să aplicăm sancțiuni mai dure”

UPDATE 11:17 Joe Biden: „Este o plăcere să mă întorc în România. Mulțumesc pentru angajamentul pentru parteneriatul transatlantic. De fiecare dată sunt uimit de progresul pe care l-ați realizat. Într-o singură generație, țara s-a ridicat de la tiranie ca să se alăture puterilor libere și celei mai puternice alianțe, NATO. Mi-ați confirmat speranțele mele, românii au fost alături de noi. Toți plini de curaj, fără rezerve, pe câmpul de luptă. Ați oferit o zonă de tranziție pentru a ne ajuta să retragem forțele din Afganistan. Vreau să încurajăm România să continue eforturile de suplimentare a bugetului armatei cu 2% din PIB, așa cum ați suplimentat anul acesta, este un pas înainte pentru România și pentru NATO”

UPDATE 11:15 Traian Băsescu: „Am făcut o scurtă trecere în revistă a creșterii investițiilor americane în România care au creat zeci de mii de locuri de muncă”

UPDATE 11:11 Traian Băsescu: „Astăzi am avut o întâlnire extrem de importantă, în care am discutat principalele subiecte de pe agenda bilaterală și de pe agenda regională. Afirm că după intrarea României în NATO și UE, parteneriatul strategic este a treia realizare politică de după revoluție. Salutăm angajamentul ferm al SUA pentru articolul 5 al tratatului. Am discutat despre nevoia ca în România să consolidăm statul de drept ca o premiză a avansului în realizarea la parametrii maximi a parteneriatului strategic cu SUA. În discuții am mulțumit vicepreședintelui Biden pentru reacția imediată a SUA la momentul declanșării conflictului din Ucraina, prin suplimentarea de forțe aeriene, navale și terestre care să fie gata să participe la orice fel de misiune. SUA își respectă cuvântul, exigența SUA în relația cu România este ca și noi să ne respectăm cuvântul”

UPDATE 09:50 Președintele român l-a așteptat literalmente cu brațele deschise pe vicepreședintele american. Cei doi s-au îmbrățișat și și-au declarat reciproc bucuria de a se revedea. „Nu ne-am mai văzut de mult”, i-a spus vicepreședintele american președintelui român. Cei doi au intrat acum la un tete-a-tete, care va fi urmat de convorbiri în format extins ale delegatiilor româno – americană. La Palatul Cotroceni sunt ministrul de Extrene, Titus Corlățean, și cel al Apărării, Mircea Dușa, precum și Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA la București, cel care conduce , în absența unui ambasador, misiunea diplomatică americană din România.

Foto: Alina Matiș, Gândul

Foto: Alina Matiș, Gândul

Foto: Alina Matiș, Gândul

Joe Biden a fost primit de președintele Traian Băsescu la ora 09:42. La întâlnire participă și Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA la București. La Cotroceni, au venit și ministrul de Extrene, Titus Corlățean, și cel al Apărării, Mircea Dușa.

Traian Băsescu și Joe Biden au programate, de la ora 9.30, convorbiri tête-à-tête, urmate de discuții cu participarea membrilor delegațiilor oficiale și o declarație de presă comună, care va fi susținută, de la ora 10.45, în Grădina Palatului Cotroceni.

Vicepreședintele SUA va fi primit la Palatul Victoria de către premierul Victor Ponta la ora 11.25, iar de la ora 11.45 va avea loc întrevederea celor două delegații. La ora 13.00 vor fi susținute declarații de presă în holul de onoare.

Palatul Victoria va deveni o fortăreață cu prilejul vizitei vicepreședintelui SUA, Joe Biden, a spus, marți, premierul Victor Ponta.

La câteva ore de la venirea în România, marți, prima apariție publică a vicepreședintelui SUA Joe Biden a fost nu la vreo întâlnire oficială, ci în Centrul Vechi al Capitalei. Detalii mși video, aici!

Citește și