Olguța Vasilescu: Am votat pentru mândria de a fi româncă și olteancă
Primarul Lia Olguța Vasilescu a votat la Liceul CFR din Craiova, fiind însoțită de nepoata sa, Ema, și de fiul său, Robert.
La ieșirea de la vot, ea a declarat că „nu a fost o alegere grea deloc”.
„Din punctul meu de vedere cred că e foarte clar pe cine trebuie să aleagă românii, craiovenii, oltenii. Astăzi, am votat pentru dreptate socială, astăzi am votat pentru mândria de a fi româncă și olteancă, nu în ultimul rând și cu speranța că politicienii care au făcut rău României vor fi trași pe dreapta, asta însemnând în afara politicii mari”, a spus Lia Olguța Vasilescu.
Ea s-a arătat încâtată de numărul mare de persoane care au venit la vot, încă de la primele ore ale zilei.
„Este foarte interesantă această prezență mare, să vedem însă dacă se menține până la finalul votului. Ar fi foarte bine dacă s-ar întâmpla acest lucru mai ales în județele noastre. Dar nu știu, să vedem cum va fi. Din câte am auzit s-a anunțat ploaie după-masă și s-ar putea ca foarte mulți să fi ieșit încă de dimineață”, a afirmat primarul.
Lia Olguța Vasilescu i-a îndemnat pe toți craiovenii să iasă la vot.