Oltean: PDL va organiza proteste în benzinării față de majorarea accizei la carburant

Oltean: PDL va organiza proteste în benzinării față de majorarea accizei la carburant
Publicat: 28/03/2014, 13:49

Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că PDL pregătește proteste în benzinării prin care vrea să le transmită oamenilor că începând cu 1 aprilie „acciza nu e o minciună, ci o realitate crudă pe care o va trăi fiecare”.

„Într-o societate în care economia duduie și realizează o creștere economică de 3,5%, cea mai mare din UE, după cum se pronunță premierul, este inadminisibil ca Guvernul să vină și să majoreze taxele și impozitele, birurile pe cetățean. Ori nu există creștere economică, și atunci aduni bani la buget cu taxe și impozite noi, ori există creștere economică și atunci poverile trebuie eliminate de pe spatele cetățeanului. PDL crede cu adevărat că există resurse financiare care să permită Guvernului să-și realizeze programul fără ca acciza pe combustibil să fie introdusă de la 1 aprilie. Dacă Guvernul nu va face acest lucru, PDL își rezervă dreptul de a organiza, în zilele respective, diverse activități de stradă, în stațiile peco, pentru a sensibiliza populația și a o determina să aibă reacții într-un fel democratic, în ultimă instanță, față de acest nou bir pe care Guvernul Ponta îl introduce”, a spus Oltean.

Întrebat dacă vor fi organizate proteste în benzinării, vicepreședintele PDL a răspuns: „O să cerem aprobările necesare și în peco vom merge cu pancarte să informăm cetățeanul. Vom încerca marți, să vedem cum vom reuși, ca în stațiile peco să fim prezenți prin pancarte, prin informații corecte aduse cetățeanului legat de acest bir pe care Guvernul Ponta îl introduce, această acciză mare pe combustibil care va fi o povară geu de suportat de transportatori, de către mediul de afaceri, de către cetățean. Cetățeanul va cheltui cu cel puțin 50 de lei în plus în fiecare lună din cauza accizei. Încă nu am stabilit exact cum vom proceda”.

De asemenea, întrebat cum își explică lipsa de reacție a șoferilor care, în timpul guvernării PDL au plătit cu mărunțiș la pompă, nemulțumiți de creșterea prețului la carburant, Ioan Oltean a spus că „astăzi poporul se teme”.

„Din păcate, deși e cea mai evidentă majorare a prețului la combustibil – majorare absolut nejustificată – reacția oamenilor lipsește. Când noi eram la guvernare, lumea era liberă să țipe, astăzi poporul se teme. De aceea nu avem reacții la creșteri de impozite, de taxe, nu avem reacții la nedreptățile care se fac, la minciunile care se spun. Populația preferă să tacă fiindcă știe că reacția celor de la conducere e mai mult decât violentă la adresa celor care ar avea curajul să aibă o asemenea reacție. Cei ce dețin puterea se cred stăptâni”, a afirmat Oltean, care a adăugat că speră ca protestele din benzinării să fie la nivel național.

Premierul Victor Ponta declara în ședința de guvern de miercuri că acciza la carburanți va fi aplicată din luna aprilie, iar Executivul va introduce și un set de măsuri fiscale care să permită transportatorilor corecți, neimplicați în acte de evaziune fiscală, să recupereze o parte importantă din suma aferentă acestei accize.

Președintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care a reluat cererea privind renunțarea la creșterea anunțată a accizei la carburant, șeful statului menționând că măsura ar genera o presiune mult prea mare și inutilă asupra mediului economic și asupra consumatorului.

Potrivit președintelui, în cazul transportatorilor, creșterea accizei cu 7 eurocenți pe litru va conduce la pierderea competitivității la nivel regional, cu impact direct asupra cifrei de afaceri, iar în plan intern, această majorare va forța societățile de transport să transfere aceste costuri asupra beneficiarilor finali, generând, astfel, o creștere a prețurilor.

Miercuri dimineață, premierul Ponta afirma că președintele Traian Băsescu trebuie să indice și sursa prin care poate fi acoperite veniturile lipsă care ar rezulta din renunțarea accizei la carburanți, dacă nu vrea să fie doar un demagog pe final de mandat, pregătit de pensie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată