Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a susținut, la reuniunea de la Sala Polivalentă, că în 2003 se dorea desființarea PD, iar astăzi „istoria se repetă”, el începându-și discursul astfel: „Unde sunteți Crin și Ponta? Să veniți să ne vedeți, nouă ne nu este frică nici de gloanțe, nici de USL”.
Oltean a spus, la lansarea candidaților PDL pentru alegerile locale, că în 2003 un președinte de partid și premier în funcție Adrian Năstase dorea să desființeze PD, iar astăzi „istoria se repetă”.
„Un președinte al unui partid, premier desemnat, dorește să ne împuște”, a adăugat Ioan Oltean.
Oltean a arătat că persoanele care doresc să-i împuște pe democrat-liberali să vină să vadă de câte gloanțe au nevoie.
Ioan Oltean a spus că ce nu a reușit Adrian Năstase nu vor reuși nici alții.