„USR PNL PMP au strâns semnături pentru a depune o moțiune simplă intitulată 26 mai vă cere demisia, domnule Meleșcanu. În consecință, vă rugăm să dispuneți măsurile necesare în vederea declanșării procedurilor legale pentru dezbaterea acestei moțiuni”, a declarat liderul senatorilor USR, Adrian Wiener, în plen.
Atât partidele de opoziție, cât și președintele României, au cerut demisiile miniștrilor de Externe și de Interne, Teodor Meleșcanu și Carmen Dan. Cei doi miniștri au anunțat, însă, că nu vor demisiona din funcțiile pe care le dețin.
Și organizația PNL Diaspora a depus, vineri, la Parchetul General, un denunț penal la adresa ministrului de Externe Teodor Meleșcanu din cauza problemelor care au fost în secțiile de votare din străinătate la alegerile europarlamentare.