„Discuția relatată de Liviu Dragnea că Gabriel Oprea a indicat statul de drept când i-a propus lui Vali Zgonea să fie numărul 1, sau domnului Dragnea să fie numărul 1 și Zgonea numărul 2. Eu chiar am întrebat râzând că eu sunt nr 15, sau 3 sau 4. Ce spune domnul Dragnea este adevărat. (…) „Cert este un singur lucru: Victor Ponta a devenit președintele PSD cu sprijinul lui Traian Băsescu și a lui George Maior”, a declarat Marian Oprișan, la Antena 3.
Oprișan a mai spus că multe din deciziile luate în partid erau schimbate a doua zi, după ce Victor Ponta discuta cu oameni din SRI.
„Luăm o decizie și a doua zi se modifica după ce se consulta cu George Maior și oameni din Serviciul de Informații. Maior e nașul lui Victor Ponta. Doamna ministru a Justiției îmnceputse procedura care a fost întreruptă, a demisionat și Victor Ponta a devenit ministrul Justiției și a fpcut aceste propuneri”, a afirmat Oprișan.
Declarațiile vin după ce Liviu Dragnea a relatat o discuție în care Gabriel Oprea spunea cum vor fi ocupate funcțiile în PSD, după ce a discutat cu „statul de drept”
„Domnul Oprea mi-a spus că a înțeles de la statul de drept că Zgonea trebuie să fie numărul unu și eu numărul doi în partid. Mi-a zis : „Eu cu tine o să conducem și Zgonea o să fie așa”. I-am spus: „Nu știu ce ai înțeles tu, dar eu miercuri voi candida și cred că voi fi ales președintele interimar al PSD”. A pus mâna pe telefon și a transmis. Mi-a zis că a vorbit cu domnul Coldea. M-am ridicat și am plecat. Seara eram cu câțiva prieteni, am fost sunat insistent ca să mă întâlnesc cu dumnealui la un restaurant. În separeu era domnul Oprea și cudomnul Zgonea. Ulterior a venit și Marian Oprișan. Mi-a zis că a vorbit la statul de drept și se acceptă ca tu să fii președinte interimar și Zgonea numărului doi. I-am zis: „Nu știu ce ai vorbit și cu cine, nu mai vreau să discutăm subiectul ăsta. Partidul va hotărî miercuri”. Asta a fost discuția despre această speță ridică de domnul Oprea în spațiul public”, a spus Liviu Dragnea, marți seară, la Antena 3.