VIDEO | Orban: Dacă premierul nu respectă președintele PNL, nu poți să ceri cetățenilor să respecte PNL
This browser does not support the video element.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni seară la B1 TV, că atâta timp cât premierul Florin Cîțu nu respectă președintele partidului, nu le poate cere cetățenilor să respecte Partidul Național Liberal în ansamblul său.
„Președintele PNL trebuie respectat indiferent de cum se numește și cu atât mai mult trebuie respectat un coleg care este președintele PNL care este președintele PNL, care a adus partidul dintr-o situație de dezagregare și neîncredere într-o situație de partid victorios de cel mai puternic partid din România, principalul partid de guvernământ”, a afirmat liderul PNL.
Orban consideră că atacurile premierului la adresa sa și a altor colegi care au ales să îl susțină în cursa pentru șefia PNL aduc o mare defavoare partidului, provocând un val de neîncredere în rândul populației.
„Respectul față de președintele PNL este fundamental, dacă premierul sau altcineva nu respectă președintele PNL, nu poți să ceri cetățenilor români să respecte președintele PNL și partidul PNL în ansamblu”, a spus Ludovic Orban.