Prima pagină » Știri politice » Orban: Dacă președintele va decide organizarea referendumului împotriva corupției, vom susține acest demers

Orban: Dacă președintele va decide organizarea referendumului împotriva corupției, vom susține acest demers

Orban: Dacă președintele va decide organizarea referendumului împotriva corupției, vom susține acest demers
Ludovic Orban a declarat, miercuri, că în cazul în care președintele Klaus Iohannis va declanșa organizarea unui referendum pe data de 26 mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare, PNL va susține acest demers.

„Suntem într-un parteneriat cu președintele. Dacă președintele va decide organizarea acestui referendum vom susține acest demers, această temă a integrității. Noi suntem singurul partid care are în vigoare un cod de integritate, care l-a aplicat. Noi am pierdut în alegerile locale aproximativ 50 de primari care nu au mai putut candida din cauza codului de integritate. Pe de o parte, trebuie respectată prezumția de nevinovăție și nu poți să îi interzici niciunui om ocuparea unei funcții publice, dacă nu are o condamnare. Prezumția de nevinovăție e un pilon de bază al democrației. E vorba de cei care au suferit condamnări, cum este domnul Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, să nu mai ocupe o astfel de funcție”, a afirmat Ludovic Orban, miercuri seară la postul B1 TV.

Liderul liberalilor a adăugat că Liviu Dragnea ocupă în continuare „cu nesimțire” funcția de președinte al Camerei Deputaților, deși are deja o condamnare în instanță.

„Cu nesimțire ocupă funcția Dragnea. Așa, bine merci. Și PSD a adoptat la copie, pe modelul nostru, un cod de integritate pe care nu l-a aplicat. A fost un gest de ipocrizie maximă. Când a început urmărirea împotriva mea, eu am renunțat la toate funcțiile. Eram vicepreședinte al Camerei Deputaților și mi-am dat demisia. Am vrut să dau un exemplu de normalitate. În democrațiile consolidate din zona euroatlantică, în privința unui om care deține o funcție publică apare începerea urmăririi penale… Contează chiar dacă poate mulți lideri politici, oameni, mulți cetățeni nu consideră normal lucrul acesta care este normal în alte țări democratice”, a completat Orban.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că este aproape hotărât să organizeze un referendum pe data de 26 mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare, și alături de echipa de la Cotroceni lucrează foarte intens la acest lucru. Șeful statului a mai spus că își dorește ca poporul român „să spună clar dacă tolerează corupția sau dacă trebuie să tragem linia și să spunem atât”.

Autor

Citește și