Orban, despre nemulțumirile magistraților: Suntem gata să corectăm orice decizie a CCR
„Acum avem un proiect de lege inițiat de PNLși în cazul în care e adoptat va decide tăierea unor pensii speciale, cum sunt pensiile parlamentarilor, mai multor categorii, de la diferie instituții de subordonare parlamentară. În ceea ce privește magistrații, sigur, legea poate fi supusă controlului constituțional și CCR va decide dacă e constituțional sau nu”, a spus premierul Ludovic Orban, marți, despre nemulțumirile magistraților.
El a mai zis că PNL e pregătit să „corecteze” orice decizie a CCR, și „anumite prevederi care nu au făcut parte de proiectul inițial depus de PNL și are au fost introduse prin amendamente de PSD”.
Cred că aproape toate sau chiar toate pensiile speciale au fost introduse prin legi de majoritățile PSD. Acolo sunt campioni în inițiative de pensii speciale, cum e Florn Iordache, care a semnat patru propuneri legislative privitoare la pensii calculate altfel”, a completat Orban.
Premierul a precizat că a ascultat argumentele prezentate de CSM și reprezentanții Sindicatului grefierilor.
„Fiecare categorie are propriile argumente, ei spun că dretul la o pensie de tip ocupațional care să aibă un grad diferit de înclouire a salariului de către pensie se datorează, în mare parte, restricțiilor de care au parte de-a lungul carierei, fiindcă nu au voie să facă nimic altceva decât cariera didactică, în rest, nu au voie să desfășoare niciun fel de activitate și asta le restrânge activitatea”, a spus acesta.
Orban a adăugat că e nevoie de un proces mai amplu, care presupune dezbatere în societate și analiză pe grupe de lucru, pentru rezolvarea problemelor de inechitate.
„Le-am spus limpede că suntem deschiși discuțiilor pe tema asta, în care luăm în calcul situația fiecărei categorii socio-profesionale, dar credem că e nevoie de o dezbatere amplă, în societate, de grupe de lucru care să facă o analiză extrem de serioasă, cum e prevăzut în programul nostru de guvernare, a sistemului de pensii din țară, tocmai cu scopul de a elimina discriminări, inechități, tartamente inegiale a diferitelor categorii socio-profesionale care beneificază de pensii”, a motivat acesta.
CSM precizează că eliminarea pensiilor magistraților afectează independența și statutul acestora și solicită Parlamentului să renunțe la aceste inițiative legislative. Consiliul transmite că este deschis la dialog.
Președintele Sindicatului Național al Grefei Judiciare, Cătălin Trăistaru, a declarat că premierul le-a comunicat că știe despre protestele grefierilor, iar proiectul abrogării pensiilor de serviciu nu este al Guvernului.
Pensiile speciale pentru mai multe categorii urmează să fie eliminate, după ce Camera Deputaților a adoptat, marți, decizional, un proiect de lege în acest sens. Printre categorii se numără parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.