Ludovic Orban, după ce Marcel Ciolacu a anunțat că își va da demisia din Parlament: „O minciună mai gogonată mai rar mi-a fost dat să aud”
Premierul Ludovic Orban a declarat, despre anunțul lui Marcel Ciolacu privind demisia din Parlament în ultima zi de mandat, pentru a nu beneficia de pensie specială, că este „o minciună gogonată”.
„O minciună mai gogonată mai rar mi-a fost dat să aud. Sunt obișnuit cu PSD că minte și când respiră, dar n-aș fi crezut că sunt capabili de o asemenea demagogie mincinoasă”, a declarat Ludovic Orban.
Premierul a declarat la Realitatea Plus că pensia specială se calculează proporţional cu durata mandatului, şi că liderul PSD are deja un mandat, deci beneficiază de pensie.
Soluţia, spune Orban, ar fi convocarea birourilor reunite ale Parlamentului, modificarea legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor şi abrogarea articolului de lege care stabileşte pensiile speciale.
Pe lângă liderul PSD, şi parlamentarii USR au anunţat că vor demisiona din Parlament pentru a nu beneficia de pensie specială, conform unei postări a lui Dan Barna pe Facebook.
Marcel Ciolacu a anunțat că va demisiona din Parlament în ultima sa zi de mandat
„Cât contribui, atât primești – este singurul principiu corect care trebuie să stea la baza pensiei. Voi demisiona din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensie specială! La fel am făcut și acum patru ani, la fel voi face și acum.
Legea spune că pensiile speciale se acordă doar pentru cei care au cel puțin un mandat întreg de parlamentar. În mandatul meu, PSD a asumat o direcție clară în ceea ce privește această nedreptate crasă la adresa milioanelor de pensionari care au pensii pe baza contributivității. Am inițiat și am votat legea prin care toate pensiile speciale care depășesc 7 mii de lei sunt impozitate cu 85%. Nu este suficient, dar este singura varianta constituțională în acest moment”, a scris Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu spune că Guvernul Orban a ratat o ocazie de a elimina pensiile speciale, în acest an, când a refuzat să dea o ordonanţă de urgenţă în acest sens.
„Câteva miliarde bune de lei economisite astfel ar fi fost mult mai utile la Sănătate în lupta cu pandemia sau pentru a pregăti școlile pentru ca elevi să-și poată continua procesul educațional!!!”, a mai scris Ciolacu.