Orban: Funcționarii trebuie plătiți mai bine, dar nu fata lu Daea sau cohorta de nepoate

Publicat: 21 10. 2017, 19:05

Ludovic Orban a fost prezent, sâmbătă, la Iași, la Forumul Aleșilor Locali.

În discursul pe care l-a ținut în fata liberalilor ieșeni, Orban a făcut referire la autonomia autorităților locale, la salariile funcționarilor publici și la instituțiile deconcentrate.

„Vă spun din capul locului, sunt de acord cu autonomia locală acordată autorităților locale în stabilirea salariilor. Așa este normal. Este o pârghie firească și trebuie lăsată la nivelul autorităților locale. Sigur, poate s-a lansat într-un moment nepotrivit, poate au fost foarte multe excese din cauza modului în care a fost ținut căpăstrul în acest domeniu. Știm foarte bine că angajații din administrația locală au fost paria celor din administrația din România, și pe ei cei care duc greul relației cu cetățeanul, ei trebuie plătiți mai bine”, a spus Ludovic Orban.

Acesta s-a declarat de acord cu faptul că funcționarii trebuie plătiți mai bine.

„Da, funcționarii trebuie plătiți mai bine, dar nu sunt de acord să o plătim, de exemplu, pe fata lu Daea sau toată cohorta de nepoate, beizadele, amante, ș a m d, care au fost băgate de PSD în administrație. Trebuie făcută curățenie în administrație și să îi plătim pe cei care au performanță, pe cei care au rezultate în munca de zi cu zi. Nu toți politrucii care au fost aduși în administrație de de PSD și care sunt ținuți pe relații politice și care în marea lor majoritate distrug cultura organizatorică și instituțională din instituțiile în care muncesc”, a afirmat liderul liberal.

Acesta a adăugat că este de acord ca cei din administrație să fie plătiți mai bine, însă nu când este vorba de 30 de ministere.

„Sunt de acord să plătim mai bine administrația, dar o administrație restructurată. De ce să stăm cu 30 de ministere, zeci de agenții, autorități?. Uneori nici miniștrii nu își cunosc toate structurile care există în subordinea lor. Nu mai sunt de acord să existe servicii deconcentrate care taie frunza la câini și plătesc funcționari fără niciun fel de rezultate sau de competențe în viața de zi cu zi. Vă spun din capul locului, începând cu inspectoratele școlare”, a mai spus Orban.