Prima pagină » Știri politice » Orban: Interzicerea cumulului pensiei cu salariul, în corectarea OUG 114, o sfidare pentru CCR

Orban: Interzicerea cumulului pensiei cu salariul, în corectarea OUG 114, o sfidare pentru CCR

Orban: Interzicerea cumulului pensiei cu salariul, în corectarea OUG 114, o sfidare pentru CCR
Ludovic Orban a declarat, duminică, faptul că introducerea în Legea de corectare a OUG 114 a unor prevederi ce vizează interzicerea cumulului pensiei cu salariul de stat și interzicerea detașărilor din privat ar fi fost o sfidare la adresa Curții Constituționale a României (CCR).

„Legea de corectare a Ordonanței 114 a avut foarte multe elemente care au pus bazele Legii Bugetului de stat și Legii Bugetului asigurărilor sociale. Și atunci, ei ne-au atacat la CCR Legea de corectare a OUG 114 și nu puteam executa bugetul, care intra în vigoare la 6 ianuarie, fără să avem reglementările care puneau bazele bugetului. De exemplu, interzicerea detașărilor din privat, cumulul pensiilor cu salariul, care a fost atacată pe fond în Legea de corectare a OUG 114. De aia nu se regăsește în lege, pentru că nu ne-am permis să introducem în Ordonanță de Urgență un text care este supus controlului constituțional, ar fi fost o sfidare asupra Curții Constituționale și chiar o chestiune care nu poate fi acceptată în cadrul normelor democratice”, a declarat Ludovic Orban, duminică, într-un interviu acordat Hotnews.ro.

Guvernul a adoptat, pe 6 ianuarie, o ordonanță de urgență pentru modificarea OUG 114/2018, în contextul în care proiectul pe care și-a asumat răspunderea a fost atacat la CCR. Ordonanța nu include, însă, prevederea referitoare la interzicerea cumului pensiei cu veniturile de la stat , fiind atacată la CCR.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?