Orban: Interzicerea cumulului pensiei cu salariul, în corectarea OUG 114, o sfidare pentru CCR

Publicat: 19 01. 2020, 10:14

„Legea de corectare a Ordonanței 114 a avut foarte multe elemente care au pus bazele Legii Bugetului de stat și Legii Bugetului asigurărilor sociale. Și atunci, ei ne-au atacat la CCR Legea de corectare a OUG 114 și nu puteam executa bugetul, care intra în vigoare la 6 ianuarie, fără să avem reglementările care puneau bazele bugetului. De exemplu, interzicerea detașărilor din privat, cumulul pensiilor cu salariul, care a fost atacată pe fond în Legea de corectare a OUG 114. De aia nu se regăsește în lege, pentru că nu ne-am permis să introducem în Ordonanță de Urgență un text care este supus controlului constituțional, ar fi fost o sfidare asupra Curții Constituționale și chiar o chestiune care nu poate fi acceptată în cadrul normelor democratice”, a declarat Ludovic Orban, duminică, într-un interviu acordat Hotnews.ro.

Guvernul a adoptat, pe 6 ianuarie, o ordonanță de urgență pentru modificarea OUG 114/2018, în contextul în care proiectul pe care și-a asumat răspunderea a fost atacat la CCR. Ordonanța nu include, însă, prevederea referitoare la interzicerea cumului pensiei cu veniturile de la stat , fiind atacată la CCR.