„Oficial mi-am depus candidatura la funcția de președinte al PNL. Am depus proiectul de moțiune cu numele Partidul Național Liberal, Forța Dreptei. Am alături de mine o echipă de oameni serioși, de caracter, puternici, oameni care au reușit în competițiile electorale, oameni care fac cinste PNL. Sunt un om credincios, îmi iubesc familia, îmi iubesc țara, sunt un liberal convins, un liberal până în măduva oaselor. Mă bat pentru promovarea ideilor de libertate și democrație imediat de după Revoluție. Nu am dat înapoi în nicio bătălie, niciodată nu am fugit de pe câmpul de luptă”, a declarat Ludovic Orban.
Orban a declarat că are ca prioritate o transformare a administrației publice în „partener al cetățeanului” și să întărească autonomia locală.
„Vrem să transformăm administrația nu într-un dușman, ci într-un partener al cetățeanului. Avem ca obiectiv să întărim autonomia locală, să permitem aplicarea principiului subsidiarității, să permitem oamenilor aleși la nivel local să pună în practică proiectele de dezvoltare a comunităților locale. Ne bătem pentru afirmarea națiunii române în lume. Ca echipă, suntem convinși că PNL are capacitatea de a recâștiga încrederea părții civilizate, părții educate, părții dinamice din electoratul român și suntem convinși că o națiune puternică nu se poate bizui decât pe cetățeni puternici, pe oameni care trăiesc pe propriile picioare, pe oameni care trăiesc din munca lor, din afacerea lor, din fructificarea proprietății pe care o dețin, din abilitățile și talentele pe care le au”, a mai declarat Ludovic Orban.
Pentru susținerea lui Ludovic Orban la șefia PNL au semnat deja 27 de președinți de filiale ale partidului, având mandat din partea organizațiilor pe care le conduc.
„Există la ora actuală 27 de semnături de președinți de filiale, dar în spatele acestor semnături precizez că se află exprimarea voinței organizațiilor județene, fie prin consultarea Biroului Județean, fie prin consultarea Colegiului Director Județean, fie prin consultarea aleșilor locali ai PNL. Niciun președinte care a semnat susținerea moțiunii mele, nu a semnat pentru că așa a vrut el fără să țină cont de voința organizației pe care o conduce”, a mai spus Orban.
Moțiunea depusă odată cu candidatura la președinția partidului „este numai scheletul viitorului program politic și a viitoarei strategii politice a PNL”, a mai spus Orban, precizând totodată că documentul va fi trimis tuturor membrilor PNL.
Printre cei care au venit să își exprime susținerea pentru Orban s-au numărat primarul Aradului Gheorghe Falcă, liderul PNL Alba Mircea Hava, liderul PNL Sălaj Lucian Bode, dar și liderul PNL Bihor Ilie Bolojan.
„Echipa care este astăzi susținătoare a colegului nostru Ludovic Orban, care se bazează în principal pe oameni care au obținut rezultate atât în ceea ce privește ocuparea unor poziții elective, cum sunt primarii de reședințe de județ, dar și prin realizările personale pe care le au aceste administrații dovedind că se poate face ceva într-adevăr, pentru oameni, în România. O echipă puternică, care se bazează pe oameni care au rezultate. Al doilea motiv este legat de persoana candidatului. Ludovic Orban este unul dintre membrii PNL care are o vechime, care are o experiență, care are capacitatea de a lucra într-o echipă, în așa fel încât să putem să relansăm Partidul Național Liberal și să oferim o șansă dreptei din România pentru prosperitatea țării noastre”, a declarat Ilie Bolojan.
Bolojan a fost întrebat dacă absența lui Crin Antonescu din echipa de susținere a lui Ludovic Orban este „un handicap”.
„Este poziția domnului președinte Crin Antonescu. Cei care suntem în teren, care facem zi de zi politica partidului și politica cetățeanului credem că am optat corect”, mai spus Bolojan.
Bolojan a mai spus că la alegerile din 2019, candidatul PNL va fi tot Klaus Iohannis.
„Din punctul meu de vedere, România și președintele Klaus Iohannis au nevoie de un partid național liberal puternic pentru că, așa cum anunța și Ludovic Orban, unul dintre proiectele noastre importante este recâștigarea președinției României în 2019. Pentru asta este nevoie de un candidat puternic și Klaus Iohannis este acest candidat”.
Și luptătorul K1 Cătălin Moroșanu a venit la București pentru a-l susține pe Ludovic Orban: „Eu cred că domnul Orban nu are nevoie de nicio lecție de autoapărare. Este un lider puternic și cred că o să răzbată și o să preia președinția PNL. Eu sunt un om pragmatic și cred că toți colegii de partid ar trebui să fie pragmatici. Orban are cele mai multe șanse să ajungă președinte, este un lider carismatic și într-adevăr, în momentul în care transmite ceva, este auzit de tot poporul”, a declarat Cătălin Moroșanu.
„PNL, partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată și puternică”, propunerea cu care Bușoi vrea să ajungă șeful PNL
Cristian Bușoi, fosta propunere a PNL pentru a candida la Primăria Capitalei, și-a depus și el oficial candidatura la șefia partidului, cu moțiunea „PNL, partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată și puternică”. Acesta a transmis că partidul trece prin cel mai greu moment de 21 de ani de când este el membru și a acuzat că în acest moment se duce mai mult o campanie internă în care se discută despre funcții, fără o orientare clară către alegători și către electoratul pe care PNL trebuie să-l recupereze.
„Sunt de 21 de ani în PNL și pot spune că acum este cel mai imp moment prin care trece PNL de când sunt eu membru al acestui partid (…) Ce se vede până acum este o campanie foarte internă, mai mult decât să arătăm direcția în care merge Partidul Național Liberal, se vorbește despre persoane și despre funcții”, a spus Bușoi după depunerea candidaturii.
Acesta a subliniat nevoia de schimbare din partid, singura soluție pentru a putea învinge PSD. E nevoie de convingerea celor care l-au votat pe Iohannis în 2014, a oamenilor care au ieșit să protesteze împotriva PSD, altfel PNL nu va mai conta, a mai transmis Bușoi: „PNL trebuie să se schimbe, trebuie să fie un lucru foarte clar. Dacă PNL nu se schimbă, atunci PNL nu va putea învinge Partidul Social Democrat și mi-e teamă că Partidul Social Democrat, în aceste condiții, ar putea câștiga tot și că PNL nu va mai conta. Fără să recuperăm electoratul pe care l-am pierdut, va fi foarte greu să învingem Partidul Social Democrat. Psd stă pe un electorat de 35-40%, noi suntem acum la un scor de 20%. Fără cei 15-20% care l.au votat pe președintele ipohannis în 2014, care au ieșlit să protesteze împotriva PSD și a lui Liviu Dragnea la începutul acestui an, nu vom reuși să învingem Partidul Social Democrat”.
Bușoi a vorbit și despre câteva măsuri pe care le propune pentru a atrage electoratul tânăr, începând cu o schimbare de mesaj, care trebuie să aducă în prim plan economia și fiscalitatea: „Trebuie să facem o schimbare, și această schimbare trebuie să însemne câteva lucruri. În primul rând, trebuie să facem o schimbare de mesaj. Justiția trebuie să rămână o temă importantă în lupta cu Partidul Social Democrat, dar tema prioritară a PNL trebuie să redevină economia și fiscalitatea. Fără ecoomie, mesajul pe justiție nu are niciun fel de forță de convingere. PNL este împotriva populismului PSD și PNL trebuie să vină cu măsuri foarte clare de care electoratul să ne lege și cu care să ne identificăm. Cota unică redusă, atragerea angajaților de la stat către privat, susținerea investițiilor și contribuții 0 pentru noi locuri de muncă”.