Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni seară, la Realitatea Plus, că nu are timp să practice sportul preferat de președintele Klaus Iohannis, care a sugerat românilor să joace golf. Orban a afirmat că jocul de golf presupune să ai un venit mare și necesită mult timp investit.
„Sunt un om ocupat, nu practic golful. De dimineaţă până seară sunt în activitate. Golful presupune să ai un venit mare, peste medie şi presupune să ai şi timp ca să joci golf. E un sport cronofag, până nimerești găurile alea de pe traseu, de pe pajiştile alea îţi ia un timp destul de îndelungat”, a declarat Ludovic Orban.
Liderul PNL a catalogat drept „total deplasat” gestul preşedintelui Klaus Iohannis de a promova golful ca sport disponibil tuturor. E știut faptul că jocul de golf este practicat cu preponderență de cei care au mult bani, fiind considerat un „joc nobil” şi nu este nici pe departe disponibil tuturor, aşa cum a afirmat preşedintele.