Organizarea alegerilor europarlamentare, pe agenda Bruxelles-ului. Bătălia pentru PE, barometru pentru valul electoral din România
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a participat, alături de omologii Uniunii Europene, la Reuniunea la nivel înalt a Reţelei Europene de Cooperare privind Alegerile, care s-a desfăşurat la Bruxelles în perioada 23-24 octombrie 2023. Evenimentul, care a inclus un amplu proces de consultare pentru pregătirea comună a proceselor electorale din anul 2024, a fost deschis de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi de preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, anunță AEP.
Alegerile pentru Parlamentul European deschid balul electoral 2024 în România. Reamintim că la anul „se aliniază planetele” în țara noastră, vom avea succesiv alegeri euro, locale, generale și prezidențiale.
”Având în vedere experienţa Autorităţii Electorale Permanente şi bunele practici în materie electorală, preşedintele AEP, Toni Greblă, şi directorul Direcţiei Reglementări, contencios electoral şi coordonarea aplicării unitare a legislaţiei, Octavian Chesaru, au prezentat, în cadrul reuniunii, aspecte relevante privind transparenţa proceselor electorale şi capabilităţile sistemelor informatice utilizate în cadrul alegerilor din România”, precizează Autoritatea Electorală Permanentă.
Cheia succesului electoral
Cheia succesului rămâne transparenţa procesului electoral şi asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la vot, într-un efort comun de sporire a încrederii electoratului, în special a tinerilor, în utilitatea votului pentru societate. Riscurile din domeniul cyber-security, fake-news-ul şi alte provocări asociate procesului electoral reprezintă în continuare aspecte relevante pe agenda europeană şi pot fi reduse doar printr-un efort comun de transparenţă şi prin asigurarea unor dezbateri reale şi democratice, a afirmat preşedintele AEP, Toni Greblă.
Greblă invită observatori europeni la București
Toni Greblă a adresat participanţilor la reuniune invitaţia de a participa, în calitate de observatori, la procesele electorale organizate în ţara noastră în anul 2024, inclusiv la cele pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.
În plus, a fost apreciat faptul că România este unul dintre statele membre ale Uniunii Europene care au reglementate în legislaţia electorală sisteme de acreditare atât pentru observatori naţionali, cât şi internaţionali. De asemenea, a fost menţionat faptul că sistemul electoral din România este caracterizat de digitalizarea unor proceduri esenţiale, sporind încrederea cetăţenilor în alegeri. Pentru instrumentele informatice utilizate în procesele electorale din ţara noastră au fost implementate ample măsuri de garantare a rezilienţei şi siguranţei, nefiind sesizate incidente de integritate sau securitate cu privire la acestea.
Viitoarele alegeri pentru Parlamentul European vor avea loc între 6 și 9 iunie 2024