Guvernul a aprobat OUG care majorează pragul de impozitare a pensiilor militare / CES a avizat favorabil proiectul
This browser does not support the video element.
Ședința de guvern planificată pentru miercuri la ora 11:00 a fost amânată pentru ora 18:00, conform Executivului. Motivul principal al acestei amânări este așteptarea avizului Consiliului Economic și Social (CES) pentru propunerea legislativă care prevede majorarea pragului de impozitare de la 2.000 la 3.000 de lei pentru pensiile militarilor.
Update 20:20
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat, în briefingul de la finalul ședinței de Guvern, aprobarea proiectului de OUG pentru creșterea pragului de impozitare de la 2.000 la 3.000 de lei, din octombrie, și pentru pensiile militare.
UPDATE 15:20
Proiectul de OUG privind majorarea impozitului de la 2.000 la 3.000 de lei pentru pensiile militarilor și polițiștilor a trecut de plenul CES cu aviz favorabil.
Știrea inițială:
Potrivit CES, ședința va avea loc în format online de la ora 15:00. Pe ordinea de zi se află proiectul de Ordonanță de urgență a guvernului inișiat de Ministerul Finanțelor pentru completarea Legii nr. 244/2024 pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi stabilirea unor măsuri fiscale.
Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, că Guvernul va emite o ordonanță pentru a corecta legea care scutește de impozit veniturile de până la 3.000 de lei, astfel încât să includă și militarii și polițiștii.
Premierul a subliniat că, după promulgarea legii, s-a constatat că aceste două categorii nu au fost incluse în textul legii inițiale adoptată de parlament pe 3 septembrie și promulgată de președintele Klaus Iohanis pe 5 septembrie.
Coaliția a decis atunci ca majorarea pragului de impozitare a pensiilor să treacă prin parlament și să se voteze proiectul inițiat de PNL.
Potrivit notei de fundamentare, „se propune majorarea plafonului lunar neimpozabil, de la 2.000 lei la 3.000 de lei, și în cazul pensiilor militare de stat acordate în baza Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, de la aceeași dată de la care această măsură se aplică în cazul pensiilor stabilite pe baza principiului contributivității, respectiv, începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024”. (detalii AICI)
CITIȚI ȘI: