Secretarul Camerei Deputaților, Nicolae Mircovici, a afirmat că parlamentarii se vor reuni într-o primă ședință dedicată dezbaterii bugetului pentru anul 2016, în intervalul 12:00-15:00, urmând ca dezbaterea să fie reluată, tot în cursul zilei de luni, în intervalul 16:30-19:00.
Între cele două ședințe ale plenului comun al Parlamentului, atât senatorii, cât și deputații, vor lucra în grupurile parlamentare, timp de o oră, urmând ca la ora 16:00 după finalizarea lucrărilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaților, deputații să se întrunească în plenul Camerei pentru a aproba bugetul alocat instituției pentru anul viitor.
„O condiție sine qua non a dezbaterii bugetului de stat este votarea în prealabil a bugetului Camerei Deputaților. În intervalul 16:00-16:30 va avea loc ședința de plen a Camerei Deputaților, unde se va dezbatere bugetul alocat Camerei Deputaților pentru anul viitor. Această ședință se va încheia cu votul final pe care deputații îl vor da bugetului alocat instituției pentru anul 2016”, a declarat secretarul Camerei Deputaților, Niculae Mircovici.
De la 16:30 la oea 19:00 este programată o nouă ședință a plenului comun al Parlamentului pentru dezbaterea bugetului de stat.
Mircovici a mai explicat că, după ora 19:30, este posibil ca BP să se reunească din nou pentru a stabili aspecte procedurale legate de dezbaterea bugetului de stat.
De asemenea, tot astăzi, BP ar putea lua în dezbatere indicatorii macroeconomici care vor fi prezentați de Senat pentru a fi repartizați la comisii.
Marți, de la ora 10:00, parlamentarii vor relua dezbaterea în plenul reunit a bugetului de stat pentru anul 2016.
„Programul plenului comun de marți s-ar putea prelungi până la ora 24:00, cât este nevoie”, a declarat Mircovici, afirmând că există posibilitatea ca parlamentarii să poată da votul final asupra bugetului, chiar și mâine.
Dacă acest lucru nu va fi, însă, posibil, ședințele plenului comun vor continua în zilele de miercuri, începând cu ora 10:00, precum și joi, dacă va fi necesar.