Parlamentarii stabilesc orarul CAMPANIEI electorale și timpii de antenă ai candidaților la posturile publice / Programul campaniei stabilit de BEC

Publicat: 15 10. 2024, 10:28
Actualizat: 15 10. 2024, 15:08
SURSA (caracter ilustrativ): ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului se vor întruni marți, 15 octombrie, de la ora 13.30, într-o ședință care va avea loc în format hibrid.

UPDATE 15:00

Potrivit proiectului editorial al SRTv prezentat în ședința Birourilor permanente reunite, acesta include trei tipuri de emisiuni dedicate promovării campaniei electorale:

  1. Emisiuni de promovare electorală, unde reprezentanții sau candidații partidelor politice își prezintă și promovează programele politice, activitățile de campanie sau propria candidatură. Aceste emisiuni vor fi clar identificate la început, în cazul posturilor de radio, iar la televiziune vor fi semnalate prin marcajul „promovare electorală”.
  2. Emisiuni de dezbatere electorală, în care sunt discutate programele electorale și subiectele de interes public legate de campania electorală, cu participarea candidaților și/sau a reprezentanților acestora, precum și a jurnaliștilor, analiștilor, consultanților politici și altor invitați.
  3. Emisiuni informative, în care pot fi difuzate informații despre sistemul electoral, tehnica votării și activitățile de campanie ale candidaților, prezentate cu respectarea principiilor de echitate, echilibru, imparțialitate și informare corectă a publicului.

Știrea inițială:

Pe ordinea de zi se află stabilirea orarului oficial al campaniei electorale, precum și repartizarea timpilor de antenă destinați candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare, pentru aparițiile lor la posturile publice de radio și televiziune.

Programul campaniei stabilit de BEC

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România va începe pe 1 noiembrie 2024 și se va încheia pe 30 noiembrie.

Votul propriu-zis este programat pentru data de 1 decembrie, când cetățenii își vor putea alege reprezentanții în Senat și Camera Deputaților.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2024 va începe pe 25 octombrie. Primul tur de scrutin este programat pentru 24 noiembrie, iar al doilea tur va avea loc pe 8 decembrie.

CITEȘTE ȘI:

Nicușor Dan intră cu buldozerul în gardurile de la PLANȘEUL UNIRII / Doi răniți / Reacția lui Daniel Băluță / Ce spune Poliția Capitalei

APELUL lui Marcel Ciolacu la reconciliere: Dreptatea nu se face cu BULDOZERUL. Nicușor Dan și Daniel Băluță să pună capăt acestei CONFRUNTĂRI