Parlamentul a adoptat Strategia de Apărare în absența ministrului Apărării. Oprea: „Este un moment important privind viitorul securității naționale”

Publicat: 23 06. 2015, 17:20

Strategia de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019 a fost aprobată în Parlament, în favoarea documentului fiind 282 de voturi pentru și o abținere și un vot împotrivă. Înaintea votului, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea a făcut un apel la parlamentari să intre în sală pentru a se aproba Strategia de Apărare. 

Ședința Parlamentului în care se dezbate și votează Strategia de Apărare a țării a început cu o întârziere de jumătate de oră, programul de lucru fiind amânat din cauza premierului interimar, Gabriel Oprea, care a întârziat. De la ședință lipsesc foarte mulți parlamentari de la PSD, dar și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care se află în Turcia pentru a-l vizita pe Victor Ponta. 

Președintele Klaus Iohannis a prezentat ieri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului Strategia de Apărare a țării, documentul fiind citit în termenul legal, în termen de șase luni de la preluarea mandatului de președinte. 

Documentul a fost criticat de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și de fostul președinte, Traian Băsescu. 

„Hotărârea privind aprobarea Strategiei de Apărare a țării”, urmează să fie dezbătută și votată în Parlament. 

„Este un moment important privind viitorul securității naționale”, a spus Gabriel Oprea, care a precizat că Guvernul susține Strategia de Apărare a țării pentru perioada 2015-2019. 

El a precizat că adoptarea Strategiei nu trebuie să facă obiectivul unor discuții politicianiste, fiind vorba de interesul național al României. 

„Într-un asemenea moment trebuie să ne unească buna credință”, a adăugat Oprea. 

Reprezentanții minorităților naționale au anunțat că vor vota Strategia de Apărare a Țării. „Grupul minorităților naționale spune alături de președintele Iohannis: Vrem o Românie puternică”.

„Acesta este un document politic. Parlamentul nu poate interveni pe un text al Administrației Prezidențiale. Promovarea acestui document nu pot substitui atributele Guvernului în zona de securitate”, a fost poziția PSD, exprimată de Ion Mocioalcă. 

El a anunțat că și PSD va vota Strategia de Apărare a Țării. 

Din partea grupului PNL a luat cuvântul co-președintele Vasile Blaga. Senatorul a atras atenția că de la lucrările Parlamentului în care se dezbate Strategia de Apărare a Țării lipsește ministrul Apărării, Mircea Dușa. 

STRATEGIA DE APĂRARE A ȚĂRII