Parlamentul învinge marile corporații. Alfred Simonis: Săptămânile viitoare devin legi alte două iniţiative

Publicat: 20 02. 2024, 17:14
Actualizat: 20 02. 2024, 17:24

This browser does not support the video element.

Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, un proiect de lege care interzice comercializarea către minori a băuturilor energizante. Deputatul PSD Alfred Simonis a anunţat, că alte două iniţiative legislative vor intra la votul decizional al Camerei, cea care interzice păcănelele şi cea care interzice comercializarea ţigărilor electronice către minori.

Proiectul de lege pe care l-am inițiat în urmă cu câteva luni și care prevede interzicerea comercializării către minori a băuturilor energizante a fost dezbătut ieri în plenul Camerei Deputaților, iar azi va fi supus la vot pentru aprobare. Mă bucur că inițiativa mea se bucură și de susținerea altor deputați, în afara colegilor din Partidul Social Democrat, înțelegându-se pericolul la care sunt expuși copiii care consumă acest tip de băuturi”, a scris Alfred Simonis pe Facebook.

Președintele interimar al Camerei Deputaților a mai precizat că, înainte de depunerea acestui proiect de lege, a avut mai multe întâlniri cu asociaţii ale părinţilor sau profesorilor, ocazii cu care a discutat despre cât de nocive sunt energizantele pentru minori.

Important de spus că se reglementează şi comercializarea aceloraşi băuturi energizante în automate, aceasta urmând a fi interzisă. Săptămânile viitoare devin legi alte două iniţiative importante: interzicerea păcănelelor şi comercializarea ţigărilor electronice către minori, a notat Alfred Simonis.

Legea are ca obiect de reglementare interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.

În timpul unei vizite din toamna trecută la Fabrica Coca Cola din Ploiești, premierul Marcel Ciolacu a punctat faptul că măsura referitoare la mărirea accizelor la băuturile cu zahăr este o decizie legitimă în vederea protejării sănătăţii publice.

Poate că v-aţi dat deja seama, cred că datorită vârstei, mai ales, eu nu sunt un fan al băuturilor cu zahăr. În pachetul de măsuri fiscale prin care mi-am asumat răspunderea am propus inclusiv mărirea accizelor pe acest tip de băuturi. Cred că este o decizie legitimă în vederea protejării sănătăţii publice, în special a tinerei generaţii, mai tentată să consume produse cu un aport semnificativ de zahăr, dar, totodată, începând de astăzi am un gentleman’s agreement cu conducerea Coca Cola România că toată această supraimpozitare se va întoarce către companie sub formă de ajutor de stat în noile proiecte de dezvoltare. De aceea, vă încurajez să continuaţi cu mult curaj pe drumul pe care l-aţi început, de a reduce caloriile la toate produsele din portofoliu şi de a promova mai ales băuturile fără zahăr, a spus Marcel Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

PSD vrea să interzică vânzarea către minori a băuturilor energizante și a țigărilor electronice. „Ușurința cu care se cumpără este uluitoare”

Alfred Simonis, proiect de lege RADICAL împotriva jocurilor de noroc: „Am propus închiderea tuturor operatorilor aflați în interiorul localităților”