Prima pagină » Știri politice » Partidul Mișcarea Populară se extinde și dincolo de Prut

Partidul Mișcarea Populară se extinde și dincolo de Prut

Partidul Mișcarea Populară se extinde și dincolo de Prut

Președintele Partidului Mișcarea Populară, domnul Cristian Diaconescu, a avut luni, 03 ianuarie 2022, o întâlnire de lucru cu domnul Anatol Șalaru, președintele Partidului Unității Naționale, din Republica Moldova. În cadrul discuțiilor, cei doi lideri au abordat o serie de probleme privind situația politică internă și economică, evoluțiile din justiție, cât și progresele înregistrate de Republica Moldova privind parcursul său european. 

De asemenea, un alt punct important al discuției l-a reprezentat perspectiva înființării Partidului Mișcarea Populară în Republica Moldova. În acest sens, domnul Cristian Diaconescu l-a asigurat de întregul său sprijin, astfel încât cele două formațiuni unioniste să reprezinte singura alternativă creștin-democrată pentru electoratul conservator din România și Republica Moldova.

Reafirmându-și angajamentul privind reluarea activităților și întâlnirilor periodice, Președintele PMP urmează să efectueze, în perioada următoare, o vizită la Chișinău.

Cu această ocazie Cristian Diaconescu și Anatol Șalaru vor participa la un seminar organizat la Chișinău dedicat analizei perspectivelor privind relațiile bilaterale între România și Republica Moldova.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein