Paul Stănescu, laude pentru Marcel Ciolacu: Are o inteligență peste medie. Va fi un PREȘEDINTE care va uni toţi românii

Publicat: 05 08. 2024, 12:19
Actualizat: 05 08. 2024, 12:34

This browser does not support the video element.

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, și-a exprimat sprijinul pentru Marcel Ciolacu, considerându-l cea mai potrivită soluție pentru partid și pentru funcția de președinte al României. El a precizat că Ciolacu are o inteligență peste medie și este structurat ca un om bun, calități care îl recomandă pentru a „uni toți românii”.

Eu am spus ce îmi doresc eu, ca membru de partid, dar şi ca secretar general al partidului îmi doresc ca un membru al PSD să fie candidatul partiudului. Marcel Ciolacu este cotat cel mai bine. Nu depinde doar de dânsul să hotărască, dar eu cred că Marcel Ciolacu are toate şansele să devină preşedintele României, a spus Paul Stănescu.

El a fost întrebat dacă după apariţia unei imagini în care Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană erau împreună la un eveniment privat se pune problema unui tandem Geoană preşedinte susţinut de PSD şi Ciolacu premier.
A fost o pură întâmplare întâlnirea dintre Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană, a răspuns secretarul general al PSD.

„Premierul Ciolacu, soluția PSD”

El a mai fost întrebat dacă Marcel Ciolacu are mai degrabă calităţi de premier decât de preşedinte.
Marcel Ciolacu are calităţi de premier şi am spus lucrul ăsta. Din punctul meu de vedere, poate o să vă spuneţi că sunt subiectiv, poate sunt subiectiv, dar eu asta cred. Are o inteligenţă peste medie. Marcel Ciolacu este structurat ca un om bun. Pe Marcel Ciolacu niciodată nu l-a văzut tentat să facă rău cuiva şi Marcel Ciolacu cred că va fi un preşedinte care va uni toţi români, a menționat Stănescu.

Congresul PSD, în timpul căruia va fi aleasă noua conducere a partidului și candidatul la alegerile prezidențiale, va avea loc pe 24 august. Stănescu este convins că „Marcel Ciolacu 100% va fi ales președintele PSD și rămâne să decidă dacă va candida sau nu la prezidențiale.”

În ceea ce privește susținerea unui candidat independent la prezidențiale, Stănescu a declarat că nu poate să anticipeze şi a adăugat că el nu şi-ar dori acest lucru.

Întrebat despre posibilitatea ca PSD să aibă un alt candidat la șefia partidului dacă Marcel Ciolacu nu candidează, el a răspuns: „Eu cred că, așa cum știți, la congres se va candida printr-o moțiune. Eu cred că Marcel Ciolacu, 100%, nu spun 99,9, va fi ales președintele Partidului Social Democrat. Rămâne să decidă dumnealui dacă va candida sau nu.”

În ceea ce priveşte posibilitatea retragerii unor miniştri, Stănescu a spus că va fi o decizie guvernamentală.

Va fi o decizie guvernamentală, până la urmă. Sigur, se va discuta în coaliţie acest lucru, dacă ei vor să retragă anumiţi miniştri. Înţeleg că domnul Veştea, de exemplu, care va merge la Consiliul Judeţean Braşov, se va retrage. (…) Eu cred că activitatea guvernamentală, în afară de disensiunile, să le spunem, dintre cele două partide din cadrul coaliţiei, funcţionează foarte bine şi se văd rezultatele funcţionării bune a Guvernului condus de Marcel Ciolacu. (…) Trebuie să ducem această guvernare până la capăt, a mai declarat secretarul general al PSD.

Marcel Ciolacu, pregătiri pentru NOUL mandat

Social democrații se reunesc într-un Consiliu Politic Național care va avea loc, vineri, și la care se vor stabili candidații pentru șefia partidului, pentru alegerile prezidențiale, dar și regulile pentru marele Congres din 24 august. Candidatul pentru alegerile prezidențiale rămâne încă un mister din partea PSD, întrucât Marcel Ciolacu vrea să readucă după 20 de ani un candidat social-democrat la Cotroceni.

Marcel Ciolacu este pregătit să câștige un nou mandat la șefia PSD cu o echipă cu nume noi la conducere, cum ar fi cel al primarului sectorului 4, Daniel Băluță, care va candida pentru funcția de prim-vicepreședinte al partidului și care potrivit surselor noastre are șanse totale. Actualul președinte din Kiseleff va păstra în mare parte actuala echipă, astfel că vor rămâne în continuare: Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu și alții.

Marcel Ciolacu a transmis cu privire la o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale că nu va face altceva decât: „să urmeze regulile pe care le face partidul.”

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, pregătiri pentru NOUL mandat. Culisele alegerilor din PSD și desemnarea candidatului la prezidențiale

Paul Stănescu, despre candidatul PSD la prezidențiale: ,,La ora asta, domnul Ciolacu stă cel mai bine în sondaje”